Mutu a spus, oficial, Stop joc! "Am încheiat categoric cariera fotbalistică"

Ajuns la 37 de ani şi trecut pe la mari echipe din Europa, Mutu a pus ghetele în cui. A făcut anunţul oficial la emisunea "Tribuna 0", de la Europa FM, a lui Ovidiu Ioaniţoaia. În ziua în care România se bate cu Kazahstan a dezvăluit că mai are puţin şi termină şcoala de antrenori. 

Am încheiat categoric cariera fotbalistică. Chiar de azi am început practica la școala de antrenori, ne-am uitat la antrenori de copii de 6 și 8 ani. La jumătatea lunii noiembrie voi termina modulul pentru licența B. Poți fi secund la Liga 1 cu licența A iar cu licența PRO se poate să fii antrenor principal.

Când am intrat prima oară ca antrenor în vestiarul celor de la ASA Tg. Mureş le-am cerut jucătorilor seriozitate, disciplină și punctualitate, trei lucruri pe care le mai greșeam. Dar asta le-am cerut,

---a spus Adi Mutu 

Cea mai neagră perioadă a carierei sale se leagă de Chelsea. În 2004, a fost suspendat 7 luni de către federaţia engleză pentru consum de droguri. Mutu a recunoscut atunci că e vinovat, dar s-a arătat dezamăgit de atitudinea clubului Chelsea şi a directorului executiv Peter Kenyon, care spusese că pedeapsa pe care a primit-o fotbalistul român nu e suficient de aspră încat să dea un exemplu şi altor jucători care ar fi tentaţi de droguri. 

Adrian Mutu a plecat cu scandal de la Chelsea. Clubul englez l-a dat în judecată şi i-a cerut daune de 17 milioane de euro atacantului român, care a plecat la Juventus. Câţiva ani mai târziu,  FIFA a decis că Chelsea trebuie să primească 17 milioane de euro despăgubiri plus dobândă, astfel că englezii aveau de încasat 21 de milioane de euro de pe urma lui Mutu. Impresarul Giovanni Becali a vorbit în 2004 despre acest scandal.

Avea numai figuri în cap. Am încercat să-l învăţ mereu: Nu-ţi lua telefon de 22.000 de euro, nu băga banii în maşini, nu te despărţi de Alexandra. Ajunsese să se creadă atât de mare, încât nici nu se mai putea discuta cu el. Se considera Mesia,

---spunea în 2004 Giovanni Becali

Pentru Adi Mutu a urmat perioada de glorie de la Fiorentina."Briliantul" a dezvăluit că Cesare Prandelli a fost antrenorul care i-a marcat cariera. 69 de goluri în 112 meciuri a marcat fostul atacant român pentru Fiorentina în mandatul lui Prandelli.

De la Fiorentina, Mutu (foto: Sportpictures.eu) a plecat după şase ani, când a ales să semneze cu Cesena. După numai un an s-a transferat în Franţa, la Ajaccio. Din 2014 s-a întors în ţară, la Petrolul, dar nu a stat nici aici mult. După mai puţin de un an a plecat să le ia banii indienilor de la Pune City. Revenit în ţară a ales-o pe ASA Tg. Mureş, de unde s-a şi retras. Acum e chitit să termine şcoala de antrenori şi e ochi şi urechi la tot ce se întâmplă în Liga 1. În opinia lui, doar Dinamo şi Craiova îi poate pune probleme Stelei în drumul spre titlu. Mutu îi sfătuiește pe suporterii naţionalei să aibă răbdare cu noul selecționer. 

N-ar trebui să ne sperie că am pus un antrenor străin, ar trebui să-i dăm timp. Cred că are valoare și că el poate califica echipa României la Campionatul Mondial.  Avem șanse de calificare,

---e convins Mutu

Foto: Valics Lehel / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!