Mutare galactică! Unde va juca Iker Casillas din această vară

Ajuns la 36 de ani, Iker Casillas este încă un jucător care atrage atenția. Fotbaliștii sunt ca și vinul, spunea Ibrahimovic, ”cu cât îmbătrânesc, cu atât sunt mai buni”...Dar starul suedez nu este singurul care gândește astfel. Mai nou, la principiul lui Zlatan au aderat și șefii lui PSG. Potrivit celor de la l'Equipe, aceștia ar fi declanșat ”operațiunea Iker”, portarul lui FC Porto fiind dorit cu insistență la Paris.

Cotat pe piața transferurilor în acest moment la 3 milioane de euro, Casillas ar putea ajunge gratis la Paris, contractul cu portughezii urmând să expire la sfârșitul acestei luni. Fostul galactic al lui Real a ajuns la Porto în 2015 într-o afacere care a inclus transferul lui Danilo pe ”Santiago Bernabeu”.

Interesul lui PSG pentru Casillas (Foto: fcporto.pt) are o explicație. Antero Henrique, fostul director sportiv al lui Porto, a fost numit oficial în aceeași funcție la clubul parizian, și este omul care a reușit să-i convingă pe șefii Realului să-l cedeze acum doi ani în Portugalia pe Iker Casillas. 

"Paris Saint-Germain mi-a încredințat responsabilități importante și intenționez să muncesc din greu pentru a satisface aceste așteptări. Acest club trebuie să revină acolo unde îi este locul”, a declarat Antero Henrique, care a fost însă a doua opțiune pentru francezi. Șefii lui PSG l-ar fi vrut pe Andrea Berta, omul de încredere al lui Diego Simeone, dar acesta a ales să rămână alături de cei de la Atletico Madrid. 

Fostul oficial al lui Porto a fost numit responsabil de transferurile din această vară ale francezilor, președintele lui PSG - Nasser Al-Khelaifi, fiind nemulțumit de activitatea lui Patrick Kluivert. Potrivit jurnaliștilor francezi, fostul mare internațional olandez e pe picior de plecare de la Paris și din cauza ultimului scandal în care a fost implicat - legat de mafia pariurilor. Kluivert face obiectul unei anchete a poliţiei olandeze, care îl suspectează că ar fi jucat la pariuri între 2011 şi 2012, pe când era antrenor la echipa de tineret a celor de la Twente! 

Fost câştigător al Champions League, Kluivert (Foto: psg.fr) ar fi jucat sume imense la pariuri, dar pe care nu le-a recuperat. Astfel, el a acumulat datorii de până la 1 milion de euro, moment în care şefii unei reţele a mafiei pariurilor au făcut presiuni asupra lui pentru a-şi achita datoria. Conform anchetatorilor, Patrick Kluivert le trimitea colaboratorilor săi (care au fost arestaţi) pariurile sale prin mail sau prin SMS, iar aceștia mizau online la case de pariuri din Europa și Asia. 

Kluivert ar fi trebuit să aducă și jucătorii doriți de Unai Emery pentru a cuceri titlul în Ligue 1, dar și să se ocupe de relația cu actualii fotbaliști ai clubului. Misiuni de care olandezul s-a achitat doar într-o anumită măsură, dovadă că unii dintre cei mai buni jucători ai echipei au șanse mari să plece - cum ar fi Verratti, Di Maria sau portarul Areola (Foto: psg.fr). Ultimul e la un pas să semneze cu Chelsea, așa că acum interesul pentru Casillas se explică și mai mult. 

29 de milioane de euro oferă Chelsea pentru Alphonse Areola, care în sezonul recent încheiat a bifat doar 15 apariții pentru PSG, Kevin Trapp fiind de bază pentru antrenorul Unai Emery. Portarul francez de 24 de ani este văzut varianta ideală de către Conte pentru înlocuirea lui Courtois, în condițiile în care Asmir Begovic a semnat cu Bournemouth. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi