Mult zgomot pentru nimic. CFR Cluj şi Dinamo au dat-o la pace, scor 0-0, în etapa a 3-a din Liga 1

CFR Cluj şi Dinamo au încercat să facă o partidă bună în etapa a 3-a din Liga 1, dar niciuna dintre echipe nu s-a lipit de gol, chiar dacă ambele au avut şansa să schimbe tabela. Mai hotărâţi, dinamoviştii au început mai bine şi au ratat prin golgheterul Gnohere două situaţii ideale de a marca, în minutele 16 şi 22. Ardelenii au răspuns în minutul 37, când Nouvier i-a trimis în mijlocul careului lui Juan Carlos, dar șutul acestuia a fost oprit de Mevlja. Fotbaliştii lui Miriuţă şi-au mai încercat o dată norocul până la pauză, însă Camora a tras ca la rugby dintr-o lovitură liberă în minutul 43. 

Elevii lui Ioan Andone n-au găsit drumul către gol nici după pauză. Cea mai mare ocazie a ratat-o Rotariu, în minutul 58, când a luat bara la ţintă după o acţiune personală. CFR-ul putea "gara" în poarta oaspeţilor, însă tot bara l-a salvat pe portarul Brănescu, cu o jumătate de oră inainte de finalul meciului. Jakolis l-a mai pus o dată la încercare pe Brănescu pe final: portarul lui Dinamo a respins în corner şi meciul s-a terminat egal, 0-0. 

Dinamo a urcat pe primul loc în clasament. Are 7 puncte, la fel ca şi ocupanta locului 2 - Pandurii, dar echipa lui Andone are un golaveraj mai bun. Penalizată cu 2 puncte la începutul sezonului din cauza problemelor financiare, CFR Cluj e pe locul 12 şi etapa viitoare joacă în deplasare, la Pandurii. Dinamo o întâlneşte în etapa a 4-a din Liga 1 pe Voluntari, în "Ştefan cel Mare".

Echipele de start:

CFR Cluj: Mincă – T. Lopes, Larie, A. Mureșan, Camora (cpt) – Jakolis, Petrucci, J. Carlos Ruiz, Al. Păun – Nouvier, Cr. Lopez. Rezerve: T. Marc – Peteleu, Horj, Veres, Al. Neagu, Hodgyai, Negruț;

Dinamo: Brănescu – Romera Navarro, Nedelcearu, Mevlja (cpt), St. Filip – I. Șerban, Busuladzici, Palic – D. Rotariu, Gnohere, V. Lazăr. Rezerve: Penedo Cano – Hanca, M. Popescu, P. Petre, Tîrcoveanu, Dudea, Vl. Olteanu.

Foto: Mircea Roşca / SportPictures

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Discutii

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi