Mourinho vrea un jucător de la Atletico. Nainggolan, varianta de rezervă

Câștigătoarea Europa League din sezonul trecut, Manchester United e în grafic în Premier League. După primele 5 etape, trupa lui Mourinho e la egalitate perfectă cu marea rivală Man City, alături de care conduce plutonul. Și United și City au făcut spectacol în ultima etapă: 4-0 cu Everton, respectiv 6-0 cu Watford. Ieri, cele două au avut meci în Cupa Ligii Angliei, dar doar City a avut ceva probleme cu West Brom. Pentru că United a defilat cu Burton Albion, 4-1. Între timp, șefii lui United continuă să-și facă planurile pentru perioada de transferuri de la iarnă. Iar pe lista lui Jose Mourinho a apărut acum și Saul Niguez (foto: atleticodemadrid.com), de la Atletico Madrid! 

Cu un Michael Carrick tot mai obosit la cei 36 de ani ai săi, Man United e conștientă că va avea nevoie în scurt timp de un mijlocaș tânăr și valoros în același timp. Iar jurnaliștii de la Daily Star notează că Mourinho a făcut din mijlocașul de 22 de ani al lui Atletico principala țintă pentru la iarnă. 

Saul este unul dintre cei mai importanți jucători ai luI Diego Simeone în acest moment și United va trebui să fie foarte generoasă atunci când va face oferta oficială. Cotat pe piața transferurilor la 40 milioane de euro, internaționalul spaniol nu va pleca de pe ”Vicente Calderon” pentru mai puțin de 75 milioane de euro scriu englezii. ”The Special One” are însă și varianta de rezervă în caz că United nu se înțelege cu Atletico Madrid. Potrivit ultimelor informații, portughezul și-a manifestat interesul și pentru colegul lui Lobonț de la Roma - belgianul Radja Nainggolan. (foto: sportpictures.eu)

Totodată, United încercă să-l convingă pe puștiul Angel Gomes să semneze primul său contract adevărat - atacantul de 17 ani e cresc ut la Academia clubului de la vârsta de 6 ani. Acum, acesta este dorit de Barcelona!

Giganții din Premier League i-au oferit primul său contract de profesionist luna trecută, când Gomes (foto: manchestereveningnews.co.uk) a împlinit 17 ani. Până acum, tânărul atacant n-a schițat niciun gest, iar Barcelona în dă târcoale tot mai mult.  

Fost căpitan al echipei naționale de juniori a Angliei, Angel Gomes a bifat un meci în echipa mare a lui Mourinho și a stabilit un nou record: a devenit cel mai tânăr jucător de la Duncan Edwards încoace care a debutat în echipa de seniori a lui Man United. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi