Mourinho, atac la Guardiola: United dă 65 milioane euro pentru un star al lui City!

Accidentările pe bandă rulantă l-au adus în culmea disperării pe Jose Mourinho. Ibrahimovic, Rojo și Shaw sunt jucătorii care vor reveni pe teren abia la anul. Ultimul nu o va face însă tot pe Old Trafford, urmând să plece de la United în această vară. Pe Mourinho, cel mai rău îl ”doare” postul de atacant și a găsit soluția în curtea marilor rivali de la City - Sergio Aguero! 65 de milioane de euro oferă Man United pe atacantul argentinian care s-a descurcat de minune în absența lui Gabriel Jesus. 

Presa din Anglie scrie că Mourinho e disperat să găsească un înlocuitor pe măsură pentru Ibrahimovic, după ce a recunoscut că starul suedez nu va mai reveni pe teren la cel mai înalt nivel. Acum, bătălia din Spania dintre Mourinho și Guardiola s-a mutat în Premier League, iar englezii scriu că fostul antrenor al Barcei nici nu vrea să audă de această mutare. 

Numai că viitorul lui Aguero (Foto: Sportpictures.eu) pe Etihad nu depinde numai de Guardiola. În primul rând, va fi decizia jucătorului - care nu acceptă să fie a doua opțiune în atacul lui City. N-ar fi pentru prima dată când un jucător lasă una dintre echipe pentru marea rivală din oraș - în 2009, Carlos Tevez a lăsat-o pe United în favoarea lui Manchester City, pentru o sumă de transfer de 55,4 milioane de euro.

Rivalele de moarte din Manchester continuă lupta de distanță pentru ocuparea locului 3 - ultimul care asigură prezența directă în grupele Champions League. Până la urmă și 4 e bun, dar va trebui ca United să treacă de o rundă eliminatorie până să ajungă în grupe. 

În condițiile în care a pierdut o grămadă de jucători din cauza accidentările, pentru Jose Mourinho va fi incredibil de greu să atingă obiectivul propus, dar nu imposibil. Iar meciul de astăzi cu Arsenal putea spune dacă United are puterea să ducă la bun sfârșit această luptă. Numai că pe teren lucrurile au stat foarte rău pentru Mourinho, Arsenal impunându-se cu 2-0 prin golurile lui Welbeck și Xhaka. (Foto: arsenal.com) 

Titular și el, Alexis Sanchez (viitorul jucător al lui Bayern Munchen, așa cum a scris presa din Germania săptămâna asta) nu s-a lipit de gol, dar a hărțiuit cum a putut defensiva oaspeților. United a arătat ca un spital de campanie...Wilson, Young, Fosu-Mensah, Ibrahimovic, Rojo și Shaw au umplut lista accidentaților. 

Arsenal vs Man United, cifre, pronosticul englezilor

Prima dispută dintre cele două echipe a avut loc în urmă cu 123 de ani. De atunci, Manchester United a câștigat 96 de partide, iar Arsenal 81. Alte 47 de meciuri s-au terminat la egalitate. Ultima vizită a lui United pe ”Emirates” a fost la fel de dureroasă - cu 3-0 au câștigat jucătorii luI Wenger. United s-a impus ultima dată pe terenul lui Arsenal în noiembrie 2014, când gazdele au pierdut cu 1-2. 

Ce se întâmplase în ultimele cinci partide, până la meciul de astăzi : 

19 noiembrie 2016: Man United - Arsenal 1-1 (Premier League) 

28 februarie 2016: Man United - Arsenal 3-2 (Premier League) 

4 octombrie 2015: Arsenal - Man United 3-0 (Premier League) 

17 mai 2015: Man United - Arsenal 1-1 (FA Cup)

9 martie 2015: Man United - Arsenal 1-2 (Premier League)

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi