"Moş Crăciun" Rio Ferdinand: a donat jucării în valoare de 600 de mii de euro pentru copiii săraci!

Fostul star al lui Manchester United are o inimă mare - s-a alăturat unei campanii umanitare de Crăciun lansată de un post de radio şi a donat jucării în valoare de 600 de mii de euro pentru copiii defavorizaţi. Mai mult, fostul internaţional englez a donat pentru oamenii fără adăpost saci de dormit în valoare de 14 mii de euro.

Tată a trei copii, Ferdinand n-a stat pe gânduri şi a sunat la radio cerând mai multe amănunte. Apoi a plecat la cumpărături împreună cu soţia sa. În plus, a promis că va oferi mai multor oameni ai străzii, dar şi celor mai săraci copii, pungi cu mâncare făcută în restaurantul pe care îl deţine. 

Ca tată, nu suport să văd copii care nu desfac nici măcar un cadou de Crăciun! Mă bucur că cei de la restaurantul meu s-au implicat în această acţiune în care vom aduce o rază de lumină, un zâmbet, pe faţa acestor copii într-o zi specială, cum este Crăciunul,

---a declarat Rio Ferdinand

Fostul căpitan al naţionalei Angliei a făcut donaţia la începutul acestei săptămâni şi a mers personal să ducă pungile cu cadouri la depozitul special creat în Manchester. "Sper ca gestul meu să fie urmat de cât mai mulţi oameni cu posibilităţi. E perioada în care putem arăta că ne pasă de cei din jurul nostru", a spus Rio Ferdinand, care a intrat în direct la radio şi a anunţat că se va alătura campaniei. Moderatorul emisiunii a rămas mască: "O jumătate de milion de lire?!...Waw! Te iubesc, Rio! Întotdeauna ai făcut lucruri mari pentru acest oraş, ai schimbat multe vieţi în Manchester!", a răbufnit Mike Toolan din studio. Răspunsul lui Ferdinand a venit imediat. "Nu căutăm o mulţumire sau să ne felicite cineva. Facem asta doar ca să ajutăm oamenii!", a spus fostul star al lui Manchester United

Rio Ferdinand este considerat unul dintre cei mai mari fundaşi din istoria fotbalului britanic, el jucând în 81 de meciuri pentru naţionala Angliei. El este unul dintre fotbaliştii englezi cu cele mai multe trofee câştigate  - a luat de şase ori titlul în Anglia cu Manchester United. Tot cu echipa de pe "Old Trafford" a câştigat trei cupe ale Ligii Angliei şi trofeul Ligii Campionilor în 2008, în calitate de căpitan. 

Ferdinand s-a retras din fotbal anul trecut, iar acum se ocupă de propria lui fundaţie de caritate, fiind implicat în mai multe acţiuni. Anul trecut, campania la care s-a alăturat şi Rio Ferdinand a strâns 2,4 milioane de euro, iar mai mult de 51 000 de copii au primit cadouri de sărbători. Potrivit ultimelor statistici, 1 din 3 copii trăiesc în sărăcie în întreaga regiune din jurul marelui oraş. Campania de donaţie se va încheia cu o zi înaintea Crăciunului. 

Foto: 101greatgoals.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Discutii

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi