Florin Bratu, noul antrenor al lui Dinamo! Mutu: ”E ambițios, sper să facă treabă bună”

E supărare mare la Dinamo. Bătaia încasată la Giurgiu, care a echivalat cu pierderea locului de play-off, e digerată greu de Ionuț Negoiță - hotărât să-l schimbe pe Vasile Miriuță. Se pare că patronul lui Dinamo nu va mai aștepta finalul sezonului și îl va demite acum. Schimbarea se va produce în cursul zilei de azi, după ce Negoiță se va întoarce în țară din mini-vacanța din Dubai. 

Dacă, inițial, favorit să preia echipa era Gigi Mulțescu, șefii lui Dinamo s-au sucit la 180 de grade și s-au gândit că Florin Bratu este cea mai bună variantă. Potrivit Digisport, fostul atacant a purtat primele discuții cu Alexandru David, preşedintele grupării din ”Ștefan cel Mare”, cel care a păstrat în permanență legătura cu Ionuț Negoiță.

ProSport notează că Dan Alexa a fost o altă variantă pentru banca lui Dinamo, dar se pare că afacerea a căzut din cauza prieteniei dintre Alexa și soţia lui Reghecampf - sexy-impresara fiind ”persona non grata” în ”Ștefan cel Mare” după ce a încercat să-l transfere pe Dorin Rotariu. 

Așa că varianta Florin Bratu a devenit cea mai accesibilă în acest moment. Informația a fost dezvăluită de Narcis Răducan în cadrul unei emisiuni la Digisport. Fostul jucător al lui Dinamo va semna un contract valabil până în vara lui 2019, cu posibilitate de prelungire în cazul în care lucrurile merg bine. Fost coleg cu el la națională, Adi Mutu spune că Bratu o preia pe Dinamo într-un moment bun pentru el, pentru că va avea timp suficient să-și cunoască echipa pentru viitorul sezon. 

"Bratone a avut câteva rezultate bune la nivel de copii și juniori. Cu siguranță nu are experiență la seniori, dar eu îi urez baftă. Cred că acest proiect îi dă timp acum să își formeze o echipă pentru la anul. Are timp să vadă și anumiți tineri de la Dinamo despre care se tot vorbește. E un antrenor tânăr, ambițios cum îl știu eu și sper să facă treabă bună", a spus Mutu, potrivit Digisport.

La Dinamo, Bratu a mai antrenat echipa a doua (2014-2015) și echipa U19 (2016-2017), alături de care a câștigat Liga Elitelor (2017), competiția rezervată juniorilor de la această categorie de vârstă. De asemenea, echipa de juniori a lui Bratu a câștigat și Supercupa României anul trecut. 80 de meciuri și 32 de goluri a marcat Bratu ca jucător al lui Dinamo, pentru care a evoluat în două perioade:  2005-2006 (împrumut de la Nantes) și 2007-2010.

Înaintea lui Mulțescu și Bratu, șefii lui Dinamo s-au gândit la ”repatrierea” lui Mircea Rednic. Rămas fără echipă după plecarea de la Mouscroun, Rednic este însă un antrenor scump pentru Liga 1 Betano. 

(Credit Foto: Sportpictures.eu)

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi