Share

Pronosticuri tenis feminin: Michaela Honcova – Jaqueline Cristian, românca începe astăzi sezonul de zgură, la Santa Margherita!

Tenis

Cota: 2.02

Adaugat de: Marian Cioată

13 Mar 2018 10:48 504 0
Logo Michaela Honcova
Logo Jaqueline Cristian
Michaela Honcova
Jaqueline Cristian
VS
19:30 13 Martie 2018
ITF Santa Margherita

Analiză și informații pentru Michaela Honcova v Jaqueline Cristian

În această seară, după orele 19.30, este programat debutul româncei Jaqueline Adina Cristian (203 WTA) pe zgura de la Santa Margherita, Italia, contra slovacei Michaela Honcova (268 WTA), iar pontul recomandat merge în favoarea fetei noastre, una dintre cele mai interesante prospecte din noul val al tenisului din România. Cota oferită de cei de la Betano.ro este cea mai atractivă de pe piață.

 

Michaela Honcova n-are nicio victorie în 2018!

Până acum, sportiva de 25 ani din Bratislava a pierdut toate meciurile disputate în acest sezon, 3 în sală și unul pe ciment, în aer liber. Cel mai sus, Michaela s-a clasat pe locul 235 mondial, sub actuala sa adversară de marți. Este drept că Honcova are experiență mai mare decât Jaqueline, dar nu a jucat la un nivel foarte ridicat.

În 2017 a înregistrat 30 de victorii pe zgură, cucerind un titlu ITF la Porto, turneu de 15.000$, iar la Santa Margherita ITF 14 a mai disputat o finală, în luna octombrie.

Se remarcă în mod deosebit victoriile la sportive precum Polona Hercog sau Von Deichmann, din top 200, dar toamna trecută avea un cu totul alt ritm competițional și un moral net superior celui din acest moment.

 

Jaqueline Adina Cristian ocupă cea mai bună poziție din carieră

Jucătoarea de 19 ani din București este foarte bine croită pentru tenisul modern, având o înălțime de 1.80 metri și un corp atletic, cu o dinamică bună și lovituri explozive. Cristian vine după 5 victorii și 5 înfrângeri pe cimentul australian, la ITF Playford, Burnie, Launceston și Perth.

Pe zgură revine după cele 32 victorii din 50 meciuri, în 2017, cea mai prodigioasă stagiune a sa la nivel profesionist. Jaqueline este deținătoarea tilului ITF Mamaia, turneu de 25.000$, cel mai important succes obținut pe terenurile lente, din carieră, de până acum, dar potențialul ei este mult mai mare. A mai cucerit un trofeu în India, pe hardul de la Pune, și de asemenea a disputat o finală în sală, la Istanbul. Toate aceste rezultate demonstrează versatilitatea și capacitatea de adaptare a puștoaicei, în diferite registre de viteză de joc.

Aici la Santa Margherita, Cristian este desemnată cap de serie numărul 7, fiind poziționată pe sfertul de tablou al favoritei principale, germanca Laura Siegemund, care va reveni după o accidentare urâtă, de lungă durată.

 

Cotele la Betano.ro

 

Pont Michaela Honcova vs Jaqueline Cristian: Victorie Jaqueline Cristian

Mi se pare puțin ciudată abordarea bookmakerilor, care o dau ușor favorită pe slovacă, deși Michaela nu a bătut pe nimeni în 2018. Jaqueline este și mai bine clasată și a arătat o dispoziție de joc foarte bună în primele luni ale anului, un tonus excelent pe hardul australian. Cristian servește mai puternic decât Honcova, are lovituri decisive în repertoriu și consider că poate domina majoritatea schimburilor din spatele terenului. Desigur, este important să păstreze un echilibru între riscul asumat și jocul controlat-agresiv, pentru că la 19 ani de multe ori există tendința de a forța peste măsură. Recomand miza 9/10 pentru o cotă de dublare!

Pont pariuri: Victorie Jaqueline Cristian

Miza: 9/10

Cota: 2.02

Adaugat de: Marian Cioată

Status: Pierdut

Va fi acest pariu castigator ?

Da 0

0%

Nu 0

0%

Marian Cioată

Ponturi:

7

Castigate:

4

Pierdute:

2

Anulate:

1

Liber profesionist, am 28 ani, sunt licenţiat în geografie, cu specializări în programare şi webdesign; pasionat de sport, în toate formele sale (de la fotbal, tenis de masă, la biathlon, ciclism sau snooker). Jucător de tenis în circuitul destinat amatorilor. Ador competiţia. Pariez online din 2007, membru al comunităţii PariuriX din 2008. Fac parte din echipa PariuriX din 2014.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi

Ultimele ponturi si avancronici

Pont Putintseva - Q. Wang. 22.09.2018
Cota: 1.41 22 Sep 2018 10:00 0