Metoda Negreanu de a juca în turneele de poker

Despre cum să joci în turneele de poker am vorbit pe larg aici, astăzi ne vom opri asupra unor sfaturi prețioase date de unul dintre cei mai mari jucători de poker din istorie, canadianul de origine română Daniel Negreanu. El consideră că în ultima decadă foarte multe s-au schimbat în lumea hold'em-ului, astfel că propune o abordare personală, care să te ajute în tranziția către fazele de final ale competițiilor la care participi.

Joacă acum la cea mai bună cameră de poker din lume!

Într-un interviu pentru pokerlistings.com, dar și pe canalul propriu de youtube, Negreanu ne învață cum să tratăm nivelele de debut ale turneelor, dar ne oferă sfaturi prețioase și pentru jocul pe bubble. Am selectat mai jos ce am considerat a fi relevant pentru tine.

Cum să joci în fazele de început ale turneelor

"În debutul celor mai multe dintre turnee nu există ante, ceea ce te obligă în general să joci foarte conservator. Sunt adeptul ideii care spune că nu poți câștiga un turneu în stadiile incipiente, dar poți să-l pierzi.

Dacă poți identifica un adversar slab, mai ales în jocul post-flop, ar trebui să cauți să evoluezi în cât mai multe mâini împotriva lui. Încearcă să îi exploatezi la maximum slăbiciunile și să îl izolezi încă de pe flop, forțându-l să foldeze.

Este adevărat că la începutul turneelor dispui de multe fise, raportate la valoarea blind-ului mare; astfel, îți poți permite teoretic să limp-ezi mult, însă nu e un sfat pe care să te sfătuiesc să îl urmezi. Nu văd mulți jucătorii buni făcând asta, iar explicația e simplă. Foarte puțini profesioniști intră în pot doar completând big blindul pentru că ar oferi celor din small blind și big blind echitate. De ce să ajungă să vadă un flop cu 9-6 offsuited sau 9-2 offsuited? Fă-i să plătească: dacă tot vrei să participi la acea mână, mizează pe o deschidere.

În ultima perioadă raise-ul cel mai comun a devenit cel minim. Chiar dacă el nu reprezintă un efort extrem de mare în această fază, fii sigur că oponenții din blinduri vor renunța la mâinile menționate anterior, atunci când trebuie să completeze pentru a vedea primele trei cărți comune. Eliminând acele cărți, ai o idee mai bună despre ceea ce se întâmplă la masă, despre range-ul adversarilor.

Dar, ca regulă generală, nu ar trebui să ții cu orice preț să îți mărești stack-ul cu 20-30% în primele două-trei nivele. Mai degrabă, te sfătuiesc să încerci pe cât posibil să te protejezi, să te conservi, să ții de fisele pe care le ai". 

Metoda Negreanu în turnee

Scenariul 1

Ești implicat într-un pot mare în primele etape ale unui turneu. Câștigi acel pot și ajungi între primii, ca număr de fise, dintre cei aflați în competiție. Continui cu prudență sau încerci să pui presiune constant pe opozanți? Ce părere are Negreanu?

"În primele etape ale unui turneu nu există presiune atât de mare, nu există un bubble peste care să treci. Foarte puțini jucători ajung short stack acum, astfel că, realist, câștigul unui pot mare timpuriu nu ar trebui să schimbe modul în care evoluezi. Joacă conform planului, respectă ce ți-ai propus, rămâi în zona de confort.

Dacă la începutul turneului ai în față 200 de blind-uri mari și cumva ajungi în scurt timp până la 350 sau 400 de bb-uri, asta nu contează foarte mult. Știi când cântărește decisiv o astfel de situație? Când ai mai mulți jucători short la masa ta, care au sub 30 de blinduri în față. Sau într-o etapă ulterioară, cu blind-uri mari și ante. În astfel de cazuri poți începe să-i agresezi pe adversari, deoarece fiecare decizie pentru ei se referă acum la "supraviețuire".

În fazele incipiente, diferența între 200 și 400 de blind-uri este în mare parte irelevantă. Ahh, știi ce contează? Faptul că poți pierde un all-in și încă să fii în joc cu un stack respectabil".

Scenariul 2 

Te implici într-un pot mare în primele etape ale unui turneu. Pierzi respectivul pot și aluneci în partea inferioară a clasamentului, cu 20-25 blind-uri în față. Ce spune jucătorul canadian?

"În acest caz, tocmai ai pierdut oportunitatea de a juca deep-stack poker. Adică să îți etalezi jocul normal, cel cu care ești obișnuit, cel pentru care te afli aici. Deci, acum trebuie să te adaptezi și să treci la planul B.

De multe ori, trebuie să adopți un stil de joc fundamental mai conservator. Pentru că nu îți permiți să te implici în multe poturi, nu poți miza pe draw-uri și nu poți bluffa. Important e acum să te dublezi, pentru a avea din nou spațiu de manevră. Încearcă să faci asta contra celor cu stack-uri mari, pentru că aceștia vor fi mai tentați să te plătească, chiar dacă nu au o carte bună. Pentru că riscă puțin și sunt dispuși la gambling cu o mână speculativă. Contra lor vei avea, astfel, procentele de partea ta".

Jocul pe bubble

De ani de zile, apropierea intrării în bani (bubble-ul) reprezintă etapa în care fiecare jucător cu un stack mediu sau mare încearcă să exploateze stack-urile mici, atacandu-le permanent. Jucătorii cu puține fise au opțiuni limitate și așteaptă o carte bună pentru a se dubla, astfel că tactica este eficientă pentru ceilalți. Este încă această abordare valabilă? Negreanu ne face cunoscut punctul lui de vedere.

"Mulți jucători tind să joace foarte tight în apropierea bubble-ului, mai ales cei cu puține jetoane. Nu este cu adevărat o așa de mare problemă, dacă nu ești într-adevăr foarte short.

Dacă te afli în această situație, trebuie să estimaezi cât de mult mai poți aștepta până să împingi all-in. Calculează la câte jetoane mai poți renunța prin foldarea mâinilor relativ bune. Destui foldează chiar și mâini premium, doar din dorința de a face ITM-ul (n.r.into the money). Trebuie să analizezi și să anticipezi cu fidelitate dacă o astfel de strategie te aduce în cele din urmă în bani. 

Dacă ai un stack însă, atunci, da, ar trebui să încerci în continuare să profiți de această situație. Ai vrea ca bubble-ul să nu se mai termine în acest caz, pentru că vei aduna foarte multe fise fără luptă, doar prin agresivitatea îndreptată către cei cu stack-uri mici. Dar ai grijă să nu cazi în extrema cealaltă și să devii un maniac, care face mult prea multe raise-uri și se implică în poturi contra unor adversari cu destul fise. Astfel, riști să te expui inutil și să pierzi o mulțime de chipuri pe o agresivitate prostească, fără fundament".

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!