Messi va semna cu Barca până în 2021. Englezii scriu însă că la vară va ajunge la City!

Președintele Barcelonei, Josep Maria Bartomeu a anunțat într-o conferință de presă că noul contract al lui Messi a fost semnat de tatăl jucătorului, care îi este reprezentant legal. Conform lui Bartomeu (foto: wikipedia.org), starul argentinian mai trebuie să semneze doar un contract de protocol.

"Totul este semnat. Sunt trei contracte. Unul cu Fundația lui Messi, care este semnat cu președintele Fundației și cu fratele jucătorului. Este un contract de imagine al lui Leo pe care l-a semnat tatăl lui, care este administratorul companiei, și contractul de muncă pe care l-a semnat tot el, având acest drept. Mai trebuie doar să ne întâlnim cu jucătorul să facem fotografia oficială și să își pună și el semnătura de protocol. Dar contractul este semnat, este valid cu data de 30 iunie. Este chiar și inclus în audit, pentru că a intrat în cheltuielile sezonului trecut", a spus Bartomeu pentru Sport Catalunya. 

Conform noii înțelegeri, Barca i-a stabilit lui Messi o clauză de reziliere de 300 milioane de euro. O formalitate, anunță englezii, care scriu că această clauză va fi plătită la vară de Manchester City! Tot jurnaliștii englezi au expus cinci motive solide pentru care Messi  va juca de la anul la City. Și presa din Spania scrie că noul contract va fi o ”apă de ploaie”, fiind de așteptat ca argentinianul să plece de pe ”Camp Nou” în condițiile în care Barca a ratat o grămadă de transferuri vara asta. 

De aceeași părere sunt și jurnaliștii englezi, care au descoperit cinci motive pentru care Messi (foto: fcbarcelona.com) va semna la anul cu Man City..

1. Perspectiva reîntâlnirii cu Pep Guardiola

Leo Messi și Pep Guardiola s-au înțeles de minune pe ”Camp Nou”. Iar fotbalistul argentinian s-a gândit la o plecare la puțin timp după ce Guardiola a ales să o antreneze pe Bayern Munchen. Spaniolii cred și ei că dacă nu ar fi fost el, Messi ar fi fost plecat până acum de la Barcelona. 

Un documentar realizat de TV3 a dezvăluit faptul că argentinianul a luat decizia de a pleca de la Barca încă de vara trecută, din cauza acuzațiilor de frauda fiscală din partea statul spaniol. Iar el a fost chiar foarte aproape în 2016 de transferul la City. Acum, ”cetățenii” vor profita la maxim de situație și vor încerca să semneze cu Messi. În plus, Guardiola (foto: sportpictures.eu) este singurul manager cu care Messi ar dori să lucreze imediat.

2. Tentația unei noi provocări 

Transferul în Premier League reprezintă o prioritate pentru fiecare jucător. Leo Messi nu poate fi diferit din acest punct de vedere. Iar reîntoarcerea lui Zlatan Ibrahimovic în Anglia este ultimul exemplu în acest sens. Suedezul a făcut spectacol în Serie A și Primera înainte de a sosi în Premier League la 34 de ani. În ciuda vârstei sale, Ibra a fost principala ”gură de foc” a lui Man United, fiind un pericol permanent pentru apărările adverse. 

În mod similar, Messi a ”domnit” ani de zile în Spania și acum ar dori o schimbare. Marele său rival, Cristiano Ronaldo și-a dovedit valoarea în Premier League. De ce nu ar face același lucru și Messi?

3. Man City, proiect mai bun decât Barcelona

(foto: sportpictures.eu)

Ar părea puțin ciudat, dar în momentul de față ăsta este adevărul: City are un proiect mai bun decât Barcelona. Englezii au o echipă tânără, un manager care dorește să facă performanță și un proprietar care nu se uită la bani pentru a face din Man City cel mai bun club din lume. Iar Messi se potrivește ca o ”mănușă” noului proiect al lui Man City. 

În afară de asta, problemele actuale de la Barcelona nu sunt ceva din care Messi ar dori să facă parte. Argentinianul nu ar avea o astfel de problemă la Manchester City, unde planul este unul solid pe mulți ani de aici înainte.

4. Un ultim contract de mare valoare

Cariera lui Leo Messi se apropie de sfârșit. Ar mai putea juca la nivel înalt timp de 4-5 sezoane maxim înainte să se retragă. El nu este cel mai bine plătit jucător din lume, deși Barcelona i-a promis marea cu sarea...Iar în momentul de față, Man City este clubul care are posibilitatea și resursele necesare să-l facă cel mai bine plătit fotbalist din lume. 

Messi (foto: fcbarcelona.com) nu este tipul de jucător care trebuie să devină musai antrenor. Odată ce se va retrage de pe teren, vor fi șanse mici ca el să devină antrenor sau manager al unui club. Asta s-ar putea întâmpla doar după ce va câștiga într-atât de mult ca jucător încât să nu depindă de salariul de antrenor..Odată cu mutarea în Premier League, el va obține cu siguranță și o grămadă de contracte noi de publicitate. Ceea ce face parte din planurile sale.

În plus, spre deosebire de cluburile din Spania, grupările din Premier League nu solicită un procentaj din ceea ce câștigă jucătorul din drepturile de imagine. Iar asta va însemna mai mulți bani pentru starul argentinian. 

5. În Anglia nu există probleme fiscale

Ceea ce l-a deranjat pe Messi (foto: facebook) cel mai mult în timpul petrecut la Barcelona a fost acțiunea statului spaniol împotriva.. Starul Barcelonei a fost acuzat de "înșelarea" guvernului cu milioane de euro și a fost condamnat la 21 de luni de închisoare. Ulterior, condamnarea s-a transformat într-o pedeapsă pecuniară în valoare de 252.000 euro. De pedeapsa statului spaniol nu a scăpat nici tatăl jucătorului, acesta fiind obligat la plata unei amenzi de 180.000 euro. Leo Messi și tatăl sau au fost acuzați că au păgubit fiscul spaniol cu sumă de 4,1 milioane de euro între 2007 și 2009.

În Anglia, așa ceva nu există. Și asta pentru că, în primul rând, clubul la care este legitimat un jucător are grijă de situația financiară a acestuia. Iar atunci când există probleme de genul, respectivul club își asumă întreaga responsabilitate și se ocupă de rezolvarea situației! 

Acuzat și el că a ”driblat” statul spaniol cu plata taxelor, Cristiano Ronaldo (foto: twitter) a întărit într-o ultimă declarație situația existentă în Premier League. ”În Anglia nu am avut niciodată o problemă de genul ăsta! De aceea aș vrea să revin acolo!”, a replicat starul Realului la tribunal, în fața judecătorilor. 

Dacă și tu crezi că următoarea destinație a lui Messi este Man City, poate că n-ar fi rău să plasezi un pariu pe acest eveniment. Iar această casă de pariuri oferă cota 4.50 pentru un transfer al lui Messi la City în mandatul lui Pep Guardiola. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi