Messi din fotbalul portughez, dorit de Real şi Man United! Cât costă cel mai dorit jucător al momentului

Real Madrid are interzis de la FIFA la transferuri (din cauza unor nereguli privind transferurile de jucători minori), dar asta nu-i împiedică pe galactici să facă lista de cumpărături pentru la vară. Şi asta pentru că sunt şanse mari ca Real să scape de pedeapsă mai devreme, după apelul făcut la Curtea de Arbitraj Sportiv.

Mijlocaşul lui Monaco, Bernardo Silva (22 de ani) este alegerea şefului Realului, Florentino Perez. Preşedintele Realului se va bate însă pentru tânărul jucător portughez cu bunul său prieten..Jose Mourinho. Presa din Anglia scrie că "The Special One" îl vrea pe Silva pentru a construi o echipă redutabilă, dar şi tânără în acelaşi timp, pentru sezonul viitor. "Cu Griezmann şi cu Bernardo Silva în echipă, United va fi greu de oprit în drumul spre titlu la anul", sunt convinşi ziariştii englezi. 

Cine este Bernardo Silva

În vârstă de 22 de ani, Silva este un "produs" sută la sută al Academiei Benficăi, în 2013 el reuşind să câştige titlul cu echipa de tineret a clubului. La echipa mare a debutat un an mai târziu, în meciul cu Trofense. Pe 9 noiembrie 2013, Bernardo Silva a bifat primul meci în tricoul Benficăi în Cupa Portugaliei în victoria, 1-0, cu Cinfaes, o echipă de ligă inferioară. A jucat restul de meciuri la echipa B a clubului, fiind desemnat jucătorul campionatului Ligii a doua la finalul sezonului 2013.

Pe 7 august 2014, Silva (Foto: asmonaco.com) a fost împrumutat pentru un an la Monaco, bifând 10 goluri în 45 de partide pentru gruparea monegască. A debutat la Monaco pe 21 septembrie 2014, în meciul cu Guingamp, iar două luni şi jumătate mai târziu a marcat golul victoriei în derby-ul cu Marseille. Mulţumiţi de evoluţiile lui, şefii lui Monaco l-au cumpărat definitiv în ianuarie 2015, pentru 15,75 milioane de euro. 

Stilul de joc 

Este tipul de jucător care se mulează cel mai bine stilului ofensiv. Statura sa, 1,73, nu-l face să fie de mare folos în apărare. El compensează lipsa înălţimii cu un joc inteligent, în viteză, cel mai mare atu al său fiind driblingurile năucitoare. Foarte rapid şi preferând pasele scurte, Bernardo Silva (Foto: asmonaco.com) se aseamănă de foarte multe ori pe teren cu Lionel Messi, mai ales datorită lejerităţii cu care controlează mingea, fiind stângaci ca şi starul Barcelonei. 

Evoluţiile sale l-au propulsat la echipele U19 şi U21 ale Portugaliei, în acelaşi timp devenind om de bază în echipa celor de la Monaco. Cu toate acestea, el nu a fost inclus în lotul naţionalei pentru Euro 2016, chiar dacă starul Cristiano Ronaldo a spus despre el că va fi un câştig pentru echipă. A strâns până acum 10 meciuri în tricoul naţionalei mari a Portugaliei, reuşind să marcheze un gol. 

Cât va costa Bernardo Silva

Noua senzaţie a fotbalului portughez nu este deloc ieftin. Este de aşteptat ca Monaco să ceară pentru Bernardo Silva nu mai puţin de 81 de milioane de euro, având în vedere numele echipelor care îl vor. De la acest preţ va începe licitaţia între Real şi Manchester United, dar cu siguranţă preţul final nu va depăşi cea mai scumpă afacere de vara trecută, când gruparea de pe "Old Trafford" a plătit 115 milioane de euro pentru repatrierea lui Paul Pogba. Poate, doar transferul lui Antoine Griezmann, de la Atletico Madrid, să-l depăşească pe cel al lui Pogba, Manchester United fiind dispusă să achite imediat clauza de 100 de milioane de euro a jucătorului. Griezmann poate ajunge însă la United abia la vară, Atletico Madrid având şi ea interzis de la FIFA la transferuri. 

Silva a jucat în actualul sezon în 19 meciuri pentru AS Monaco în campionat, marcând 4 goluri. Pe ultimele două le-a reuşit săptămâna trecută, în doar 11 minute, în victoria de senzaţie din deplasare, 4-1 pe terenul lui Olympique Marseille. A fost victoria care a menţinut-o pe Monaco pe primul loc în Franţa, cu 45 de puncte, cu trei peste bogaţii de la PSG, care sunt pe trei.

Duminică, echipa antrenată de portughezul Leonardo Jardim (Foto: asmonaco.com) are meci uşor, acasă cu Lorient, penultima clasată.  În acest week-end ai meciuri interesante de jucat la pariuri din campionatul Franţei, cum ar fi Nantes - PSG, Lyon - Marseille, Metz - Montpellier, Bordeaux - Toulouse sau Caen - Nancy. Etapa a 21-a din prima ligă din Franţa începe azi, cu meciul dintre Bastia - Nice. Tu cât de des joci la pariuri pe meciurile din Ligue 1? 

Pariază şi tu pe meciurile din campionatul Franţei! 

Foto: asmonaco.com 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi