Meci suspectat de blat în Franţa, preşedinţii celor două cluburi au fost arestaţi

Ziarul Le Parisien a obținut un raport al delegatului meciului din ligă secundă franceză dintre Caen și Nimes (1:1) disputat în data de 13 mai, meci care este suspectat că a fost un meci aranjat. Acel rezultat a fost suficient pentru că Nimes să rămână în Ligue 2 și Caen să promoveze în eșalonul superior. În acel raport oficialul partidei scrie că cei doi antrenori au cerut jucătorilor importanţi să nu mai atace după minutul 70. Din acel minut mingea a stat mai mult la centrul terenului şi n-a mai fost vreo ocazie de poartă. În acel raport s-a mai scris că oficialii lui Nimes au lăsat la uşa vestiarului lui Caen mai multe cutii cu sticle de vin. 

123.jpg
Sursă foto: Le Parisien 

Președintele Ligii Franceceze de fotbal a anunțat că dacă se va dovedi că acel meci a fost aranjat atunci se vor lua măsuri severe, putând să se ajungă până la retrogradare. După perchezițiile de săptămâna trecută de la cele două cluburi președinții Jean Marc Conrad (Nimes) și Jean-Francois Fortin (Caen) au fost arestați. Fostul acționar al celor de la Nimes, Serge Kasparian, este bănuit că a aranjat mai multe meciuri pentru că echipa lui să nu retrogradeze, el fiind de altfel arestat încă de acum o lună.

Pentru noi este surprinzător cum în Italia sau Franța se descoperă meciurile aranjate și se ajunge la retrogradări (momentan doar în Italia) și la arestări, iar în România deși am avut acum un an și jumătate cel puțin un blat clar și pe față (Steaua - Viitorul) toate lumea este "curată" și nimeni nu observă ceva nefiresc în modul în care s-a salvat echipă lui Hagi de la retrogradare în acel sezon.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Discutii

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi