Meci iReal pe ”Bernabeu”! Bayern, calificare cu frâna trasă (VIDEO)

Bătută cu 3-0 acasă, Juventus a început tare returul cu Real Madrid de pe ”Bernabeu”. Când ”galacticii” lui Zidane încă nu se încălziseră bine, Mandzukic a deschis scorul în minutul 2 cu o lovitură de cap. Încurajați de reușita croatului, jucătorii lui Max Allegri au continuat să atace și au ratat șansa lui 2-0 prin Douglas Costa, blocat excelent de Keylor Navas. 

Campionii Europei s-au trezit și au dat semnalul că sunt și ei pe teren la un atac impetuos, pe finalul căruia Gareth Bale a încercat o finalizare spectaculoasă cu călcâiul. Apoi la rampă a ieșit Isco. Mai întâi, jucătorului Realului i-a fost anulat un gol pentru ofsaid, iar apoi Buffon s-a opus incredibil într-o situație de unu la unu. 

Și cum în fotbalul se spune că ocaziile se răzbună, Juventus a dat și golul doi. Responsabil a fost același Mandzukic, care l-a mai păcălit o dată pe Carvajal și a înscris tot cu o lovitură de cap la o fază trasă la indigo cu cea din minutul 2. 

Madrilenii s-au aruncat în atac după ce au încasat golul doi și Varane putea reduce din diferență - mingea trimisă cu capul de el a lovit bara pe finalul primei reprize, una în care Juve a fost peste spanioli.

Zidane a mutat primul după pauză și a început cu Lucas Vazquez și Asensio - care i-au înlocuit pe Casemiro, respectiv Bale. Jocul gazdelor a prins mai multă consistență, iar Cristiano Ronaldo l-a încercat periculos pe Buffon - omul căruia i-a dat un gol de poveste în manșa tur de la Torino. Juventus n-a renunțat niciun moment la luptă și a egalat situația la general. Matuidi a profitat de o gafă a lui Keylor Navas și a împins balonul în poartă, spre disperarea madrilenilor.

 

Au urmat momente incredibile pe ”Santiago Bernabeu”, unde tensiunea a atins cote maxime. Realul a apăsat pe accelerație în ultimul sfert de oră, iar Varane a dat semnalul revenirii pentru Real cu o ocazie uriașă din careu. Apoi Chiellini a fost foarte aproape să-și dea autogol.

Fericirea pentru Real a venit în prelungiri, când Ronaldo a transformat penalty-ul izbăvitor care i-a trimis pe madrileni în semifinale.

A fost faza la care în poartă la Juve a intrat Szczesny, pentru că Buffon a văzut roșu după ce a protestat vehement. Cu reușita din returul cu Juve, Ronaldo a ajuns la ”borna” 15 goluri în Champions League în acest sezon. Imediat după finalul meciului, presa din Catalonia a ”explodat” la adresa centralului britanic Michael Oliver. 

Sport Catalunya a titrat: "Scandal!", iar jurnaliștii de aici au vorbit la unison despre "cel mai mare furt din istoria fotbalului". Marca și AS au preferat să nu acuze în termeni duri, dar au notat că a fost vorba despre un "penalty discutabil". În schimb, italienii de la Gazzetta dello Sport au scris: "După un meci legendar, un fault al lui Benatia în minutul 90+3 l-a făcut pe Michael Oliver să dea penalty. Iar Ronaldo a transformat". 

Reacția starului Realului (foto: realmadrid.com) nu s-a lăsat prea mult așteptată. ”Nu înțeleg de ce s-a protestat împotriva deciziei arbitrului. Dacă nu ar fi fost împins, Lucas ar fi marcat. Secundele dinaintea executării penalty-ului au fost o eternitate, ritmul cardiac a crescut, dar mi-am păstrat concentrarea pentru că știam că este decisiv. Mulțumesc lui Dumnezeu că am marcat și ne-am calificat", a spus Cristiano Ronaldo. 

Bayern, calificare la pas în semifinale 

În celălalt meci al serii, Bayern a jucat cu ”frâna” trasă în returul cu Sevilla. La adăpstul avantajului luat la meciul tur, campionii Germaniei au tratat cu superficialitate multe faze și le-au dat ocazia oaspeților să conducă ostilitățile în dese momente. Trupa lui Vincenzo Montella a imprimat ritmul meciului în primele 25 de minute, iar Escudero (foto: as.com) a ratat o ocazie foarte bună. 

Certați probabil la vestiare de Jupp Heynckess, bavarezii au fost alți jucători după pauză. Lewandowski s-a poziționat excelent la o centrare din banda stângă, dar polonezul a ratat de puțin ținta după o lovitură de cap. Sevilla a răspuns pe măsură și a fost la un pas să deschidă scorul la capătul unui contraatac. 

Nervii și-au făcut apariția pe finalul partidei, iar centralul a fost nevoit să-i arate cartonașul roșu lui Correa. Bayern - Sevilla s-a terminat 0-0 și bavarezii au mers mai departe în Champions League grație victoriei cu 2-1 din meciul tur. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!