Mâna WSOP Main Event s-a jucat ieri! Cum putea fi rescrisă istoria celui mai mare turneu din 2016! VIDEO

josephy.jpg

WSOP Main Event s-a încheiat cu victoria superbă a lui Qui Nguyen, un jucător de origine vietnameză care şi-a dominat copios adversarii pe tot parcursul mesei finale, dar mai ales în heads-up, unde a reuşit să câştige o mulţime de poturi cu mâna mai slabă, graţie unei agresivităţi ieşite din comun.

INTRĂ ÎN CAMERA DE POKER RECOMANDATĂ DE PARIURIX.COM PENTRU A ÎŢI TESTA ABILITĂŢILE LA MASA DE JOC

Dar istoria turneului se putea scrie altfel în urma unei mâini care a avut loc în momentul în care în competiţie mai rămăseseră trei jucători: pe lângă Nguyen, Cliff Josephy şi Gordon Vayo aveau în acel moment acelaşi vis: să se încununeze campioni mondiali.

Vom discuta în cele ce urmează o decizie extrem de complicată pe care a avut-o de luat Cliff Josephy, jucătorul cu cea mai mare experienţă de la masa de joc. El a fost singurul dintre cei supranumiţi "November Nine" cu o brăţară în circuitul WSOP (câştigase, în timp, chiar de două ori un turneu în competiţiile găzduite sub această egidă).

Mâna pe care am selectat-o e cu siguranţă cea mai spectaculoasă de la Main Eventul încheiat ieri şi va fi întoarsă pe toate feţele de experţi în zilele care urmează. Vom încerca să analizăm pas cu pas hotărârea lui Cliff şi să explicăm de ce, în opinia noastră, acesta ar fi trebuit să "plece" din acel pot. Cu siguranţă decizia a fost una extrem de grea şi după ore întregi de joc şi presiune, este probabil incorect să catalogăm drept greşit call-ul său. Dar considerăm că este esenţial să disecăm acţiunea şi să oferim background-ul dintre cei doi, astfel încât să avem o imagine completă a tabloului.


Ce s-a întâmplat?


La un nivel de blinduri 600.000/1.200.000 şi un ante cu o valoare de 200.000, din button, Josephy a dat raise până la 2,5 milioane, cu 2-2. Vayo, din small blind, a dat call. Acţiunea a ajuns la Qui, care cu A-J offsuited, a mers pe varianta re-raise: 7,7 milioane. "Friendly pot", după ce şi ceilalţi doi jucători au plătit, iar flopul a fost unul incredibil: K romb - 3 treflă - 2 pică. Vayo a mers pe varianta check, Nguyen a cerut 9,9 milioane, ambii opozanţi rămaşi în joc plătindu-l. Pe un turn 4 de romb, Vayo a dat din nou check, Nguyen a renunţat să mai mărească, fiind conştient că nu poate să îi arunce pe amândoi, iar Cliff a dat un raise de 21 de milioane. După câteva momente de gândire, Vayo a împins all-in, iar acţiunea a ajuns înapoi la Josephy (Qui Nguyen a renunţat la pot). Cliff mai avea în faţă în acest moment 63,9 milioane de fise, iar pierderea potului l-ar fi coborât la 9,8 milioane, ceea ce ar fi însemnat practic eliminarea din turneu.

Fără îndoială să renunţi la un set în aceste condiţii e un lucru teribil de greu, însă următoarele indicii ar fi putut să îl ajute pe Cliff să dea probabil cel mai spectaculos fold din istoria WSOP.


Vayo, "domnul tight"


Josephy şi Vayo sunt foarte buni prieteni şi se cunosc de ani de zile, Cliff ajutându-l la începutul carierei cu unele buy-in-uri la turnee (a investit în el, recunoscând potenţialul acestuia. De altfel, Josephy şi-a făcut un renume din promovarea tinerelor talente, el sprijinindu-l financiar şi pe Joe Cada, învingătorul neaşteptat al Main Eventului din 2009). Aşadar, Gordon era în teorie ca o carte deschisă pentru adversar, lucru care ar fi trebuit să îl ajute pe acesta.

Dintre toţi cei prezenţi la masa finală, Vayo a fost de departe cel mai tight. A intrat în poturi foarte rar, iar când a făcut-o a avut întotdeauna cărţi bune. A avut un plan extrem de bine pus la punct de către Marchese (unul dintre cei mai buni antrenori din lume, cel care l-a consiliat pe toată durata verii în vederea mesei finale) şi nu s-a abătut nici măcar cu un "centimetru" de la el. Masa finală a fost transmisă cu un mic delay pe Internet şi de ESPN, astfel că jucătorii au fost permanent înştiinţaţi (în pauze) de prieteni în legătură cu acţiunile anterioare ale adversarilor. Vayo nu a încercat să fure nici măcar un pot apelând la varianta all-in. Ca atare, şansele să o facă acum şi să îşi pună în pericol prezenţa în heads-up (cu o mână marginală, gen draw de culoare) tindeau spre "0".


Ce putea să bată Cliff?


Astfel, plecând de la premisa clară că Vayo - prin all-in-ul său - nu încerca să fure potul, Josephy a trebuit cu siguranţă să se decidă, în secundele de dinaintea call-ului, pe ce să îl pună pe adversar. Trebuie spus că în acest moment, foarte puţine mâini l-ar fi învins pe jucătorul de 50 de ani: set de treiari, set de pătrari, chintă "bicicletă" (A-5) şi set de K; scoatem din calcul complet connectorii suited 5-6, Vayo e atât de selectiv încât ar fi renunţat probabil la ei şi dacă trebuia să completeze doar blindul.

Cu A-5 Vayo nu ar fi rezistat niciodată atât, în timp ce setul de popi e improbabil, în condiţiile în care cel mai probabil ar fi dat re-raise pre-flop cu "pocket kings". Aşadar, a mai rămas o plajă foarte îngustă de mâini pe care Vayo să le poată avea şi care să fie câştigătoare. În paralel, însă, trebuie văzut cu ce mână ar fi putut împinge Vayo all-in, fără a încerca să fure potul. Aici considerăm că este cheia şi probabil dacă Josephy şi-ar fi luat mai mult timp de gândire şi nu ar fi plătit atât de repede, alta ar fi fost decizia lui.

Concret, nu există nici o mână pe care Vayo să o reprezinte prin mişcarea lui şi să poată fi bătută de Cliff. Cu A-K sau A-A ar fi dat în 99% din cazuri re-raise pre-flop şi ar fi fost cu siguranţă mult mai agresiv pe flop, fiind împotriva a doi adversari. Un top pair - top kicker, dublat de un draw de culoare iese şi el din discuţie, în condiţiile în care flopat e K de romb.

Un big lay down aici ar fi fost incredibil de greu, e adevărat, însă considerăm că ar fi reprezentat decizia corectă. De altfel, reacţia lui Joesphy după ce a văzut mâna adversarului - 3-3 pentru un set - a fost una care a spus totul: se aştepta la asta. În secundele de dinaintea întoarcerii riverului, care nu a adus careul visat, Josephy le-a şi explicat celor apropiaţi, aflaţi în public, pe ce s-a bazat. "A foldat ieri 3-3, din small blind", a spus Cliff, cu referire la o acţiune a lui Gordon pe care o văzuse pe Internet. Însă, foarte interesant ar fi de ştiut pe ce l-a pus Josephy pe adversar: sigur, pot odds erau de partea lui şi din punctul acesta de vedere call-ul s-a justificat pe deplin, însă considerăm că, ştiind toate elementele care au completat puzzleul, Cliff putea să ia şi altă decizie, care posibil să fi schimbat soarta mesei finale.

Josephy a mai rezistat ceva timp în turneu după această mână, reuşind să se dubleze, însă stack-ul său a fost serios şi ireversibil "schilodit". Rămas în heads-up cu Nguyen, Vayo şi-a păstrat acelaşi stil incredibil de tight şi de pasiv, fiind o pradă uşoară.

3,453,035 dolari a primit Cliff Josephy pentru locul trei ocupat la WSOP Main Event 2016

Mai jos îţi prezentăm imaginile de la duelul Josephy - Vayo

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive