Mai dă Ibrahimovic trei goluri? Ce cote are suedezul în returul cu Rostov

Visul lui Jose Mourinho este să facă tripla în primul an pe banca lui Manchester United. Dacă în Premier League e departe de titlu, iar în FA Cup a fost eliminată de Chelsea, United a reuşit să câştige deja două trofee în mandatul portughezului - Community Shield şi Cupa Ligii. Acum, "The Special One" are ca obiectiv cucerirea trofeului în Europa League. Englezii au făcut deja primul pas, cu acel 1-1 la Rostov pe un teren impracticabil pe care Mourinho l-a numit "câmp". 

Englezii au doar două înfrângeri în acest sezon în Europa, în grupe cu Fenerbahce (1-2) şi Feyenoord (0-1). United a ajuns în optimi după o dublă câştigată la pas, 4-0 cu St. Etienne. Mkhitaryan şi Ibrahimovic, cu un hat-trick în retur, i-au eliminat pe francezi din competiţie. Starul suedez i-a lipsit lui Mourinho la ultimul meci, înfrângerea cu 0-1 în faţa lui Chelsea în FA Cup. Odihnit, Ibra va fi din primul minut pe teren în returul cu Rostov în care Mourinho va începe cu cei mai în formă jucători ai momentului. Totul, pentru a încheia cît mai repede conturile cu ruşii.

Mourinho (Foto: manutd.com), care nu îi va putea folosi pe James Wilson şi Wayne Rooney (ambii accidentaţi), îl va trimite în atac lângă Imbrahimovic pe Marcus Rashford. Eliminat în meciul cu Chelsea, Ander Herrera va începe titular returul cu Rostov, meci pe care s-ar putea să-l rateze Anthony Martial - incert din cauza unei leziuni la picior. Bastian Schweinsteiger este în continuare accidentat şi va fi spectator. 

Suspendat trei etape după incidentul din meciul de campionat cu Bournemouth, Ibrahimovic este văzut de specialiştii englezi omul care va scrie istorie în returul cu FC Rostov. Suedezul este de neoprit pe "Old Traffrod", iar francezii de la St. Etienne ştiu cel mai bine asta. Ajuns la 35 de ani, atacantul suedez are o poftă nebună de gol, în acest sezon el reuşind 26 de goluri în 40 de partide. Tipsterii englezi merg pe mâna lui în ceea ce priveşte marcatorii în returul cu echipa lui Prepeliţă.

Dacă vreţi să jucaţi la pariuri pe Ibrahimovic (Foto: Abaca/Hepta/Sportpictures) marcator, vă sfătuiesc să o faceţi la această casă de pariuri  - unde suedezul are o cotă de 3.20 pentru deschiderea scorului! Nici cota pentru marcarea unui gol oricând în timpul meciului nu este de neglijat, în vreme ce un "hat-trick" asigură câştiguri mari. Oricum, înainte să jucaţi la pariuri pe Manchester United - FC Rostov vă sfătuiesc să urmăriţi şi ponturile recomandat pe site-ul nostru. 

Pariază şi tu pe meciul dintre Manchester United şi FC Rostov! 

Mourinho va juca într-o formulă 4-2-3-1, iar primul "11" ar putea arăta astfel: Romero - Valencia, Bailey, Jones, Rojo - Herrera, Pogba - Mkhitaryan, Mata, Rashford - Ibrahimovic.

De partea cealaltă, antrenorul Ivan Daniliants va trebui să se descurce fără fundaşul central Vladimir Granat, accidentat, dar şi fără căpitanul echipei, moldoveanul Alexandru Gațcan și Timofei Kalachev - ambii fiind suspendaţi. Rezervă în meciul tur, fostul stelist Andrei Prepeliţă (Foto: Sportpictures.eu) este anunţat titular la Rostov.

Instalat în funcţia de vice-preşedinte al clubului, fostul antrenor Kurban Berdyev este cel care face în continuare tactica la echipă, scriu ruşii. Berdyev este omul care a reuşit să câştige în trecut în faţa Barcelonei în Champions League, iar acum toată lumea aşteaptă de la el o mutare câştigătoare în returul cu United. 

"11-le" probabil cu care Rostov va începe meciul de pe "Old Trafford": Medvedev - Navas, Terentjev, Mevija, Kudryashov - Kireev, Erokhin, Prepeliţă, Noboa - Azmoun, Bukharov.

Aşa cum era de aşteptat, Manchester United este mare favorită la principalele case de pariuri din Anglia, echipa lui Mourinho având o cotă de 2/7 la victorie. O surpriză a ruşilor are o cotă de 10/1, iar cea pentru ca ambele echipe să marcheze este de 6/5. Remiza din meciul tur, dar şi forţa de atac de pe propriul teren i-au făcut pe specialiştii englezi să anticipeze o victorie la cel puţin două goluri diferenţă în favoarea gazdelor, 3-1 pentru Manchester United fiind scorul cel mai des vehiculat. Situaţia se regăseşte şi la casele de pariuri din România recomandate de noi. 

 

Foto: manutd.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi