Lotul României pentru debutul în Nations League. Contra: "La lot vin doar cei foarte bine pregătiţi"

Gazonul de la Ploiești, unde România va debuta în Nations League împotriva selecţionatei din Muntenegru, le dă bătăi de cap şefilor FRF. Răzvan Burleanu a promis, totuşi, că iarba de pe "OZN Arena" va arăta bine pe 7 septembrie. "Se pare că nu prea știm să creștem iarbă așa cum trebuie. E ciudat, dar și dureros în același timp. Când nu găsești ceva în regulă, trebuie să pui bani, trebuie să pui oameni că să repari. Am detașat oameni specializați acolo. Cred că vom avea un gazon bun la ora meciului", spunea acum câteva zile preşedintele FRF. 

Contra (foto: sportpictures.eu) a anunţat astăzi lotul pentru dubla cu Muntenegru şi Serbia, primele meciuri ale "tricolorilor" în noua competiţie organizată de UEFA şi care va putea fi urmărită în direct la ProTv din această toamnă. Selecţionerul României a convocat doar doi fundaşi centrali de meserie pentru aceste partide, dar a chemat la prima reprezentativă şi jucători tineri precum Tudor Băluţă şi Denis Dragus (de la Viitorul). Contra a renunţat, însă, la Alexandru Băluţă (Slavia Praga). 

Startul acestui sezon l-a găsit pe Drăguş într-o formă excelentă. Jucătorul lui Hagi are 10 meciuri oficiale, 6 în Liga 1 Betano şi 4 în Europa League - partide în care a marcat 6 goluri. Patru dintre aceste reuşite au venit în Europa, fapt care a contat enorm în decizia lui Cosmin Contra. 27 de meciuri a jucat Drăguș (foto: sportpictures.eu) în tricoul Viitorului (în toate competițiile) și a marcat 8 goluri. 

Descoperă Top5 case de pariuri online recomandate! Toate oferă transmisiuni live video!

În schimb, noul selecţioner al reprezentativei Under21, Mirel Rădoi nu are nevoie de niciun jucător de la Dinamo pentru meciurile care urmează. "Eu am jucători pregătiți, cu siguranță la următoarele acțiuni Rădoi va fi mult mai atent în ceea ce privește jucătorii de la Dinamo, e responsabilitatea lui. Îi transmit că sunt destul de pregătiți jucătorii de la Dinamo și dacă se poate să se apeleze la ei, cu mare plăcere îi punem la dispoziție și nu vor dezamăgi", a anmunţat Florin Bratu.

Revenind la selecţia făcută pentru debutul naţionalei mari în Nations League, Contra a ţinut să precizeze într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor că la lot vor veni doar fotbaliştii care sunt pregătiţi sută la sută să dea totul pe teren. "La lot vin doar cei care au dat randament la națională, dar cei care joacă și la club. Ori, Grozav e în tratative cu câteva formații, dar nu s-a concretizat nimic. Atâta vreme cât nu a efectuat o pregătire centralizată și nu are meciuri în picioare, n-are cum să fie convocat", a declarat selecţionerul României. 

Lui Florin Andone i-a recidivat accidentarea mai veche şi Contra nu a vrut să rişte să-l cheme la pregătiri. În ceea ce-l priveşte pe Cristi Ganea (foto: athletic-club.eus), transferul la Athletic Bilbao nu a însemnat şi fapotul că automat şi-a câştigat locul în echipă.

"Din păcate, el a ajuns la Bilbao înainte ca Berizzo să fie instalat pe banca tehnică. Fusese adus să se lupte pentru titularizare cu Balenziaga, dar, după sosirea noului antrenor, acesta l-a cerut pe Yuri Berchiche de la PSG. S-au plătit mulți bani și probabil că șansele lui Ganea au scăzut pe postul de fundaș stânga. Dar din ce am discutat cu Berizzo, se gândește să-l folosească pe Ganea pe o poziție mai avansată. Oricum, Cristi era suspendat cu Muntenegru", a spus Contra. 

Cât despre Vlad Chiricheş, acesta vine după o operaţie destul de complicată la umărul accidentat şi nu a ratat o nbună parte a pregătirii înainta debutului de sezon. Ajuns la arabi, se spunea că Budescu (foto: sportpictures.eu) nu va mai avea locul asigurat în lotul României. Şi, totuşi, Contra l-a chemat pe fotbalistul lui Al-Shabab. La fel s-a întâmplat şi cu Răzvan Marin, care deşi are ceva probleme la club a fost convocar pentru primele două meciuri din Nations League. 

Lotul României pentru meciurile cu Muntenegru şi Serbia: 

Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes, 51/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0)

Fundaşi: Romario Benzar (FCSB, 12/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 3/1), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 27/0), Vlad Chiricheş (Napoli, 53/0), Mihai Bălaşa (FCSB, 4/0), Alin Toşca (PAOK Salonic, 13/0), Nicuşor Bancu (CSU Craiova, 3/0)

Mijlocaşi: Răzvan Marin (Standard Liege, 11/1), Mihai Pintilii (FCSB, 42/1), Tudor Băluţă (Viitorul, 1/0), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovietov, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 35/4), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 6/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 22/8), Eric Bicfalvi (FC Ural, 4/0), Constantin Budescu (Al-Shabab, 11/5), Alexandru Maxim (FC Mainz, 29/2), Alexandru Mitriţă (CSU Craiova, 3/0)

Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ, 23/6), George Ţucudean (CFR Cluj, 5/1), Denis Drăguş (Viitorul, 0/0).

Contra e focusat pe alcătuirea unei echipei care să dea goluri, ceea ce nu se poate spune că s-a întâmplat în ultima perioadă. "E clar că trebuia să îmbunătățim în primul rând faza de atac. Să ne creăm ocazii, să marcăm mai des. Și cred că, până acum, de când am preluat echipa, naționala și-a făcut treaba în ofensivă. Pe defensivă însă au existat probleme, în special la fazele fixe. Dar, per total, suntem o formație mai echilibrată decât în urmă cu un an", s-a arătat încrezător Cosmin Contra. 

Programul României în Nations League:

- 7 septembrie: România – Muntenegru, Stadion "Ilie Oană” - Ploieşti, ora 21:45 (meci fără spectatori, ca urmare a unor sancțiuni primite pe durata preliminariilor EURO 2016). 
- 10 septembrie: Serbia – România, Stadion "Partizan" - Belgrad, ora 21:45
- 11 octombrie: Lituania – România, ora 21:45
- 14 octombrie: România – Serbia, "Naţional Arena", ora 16:00
- 17 noiembrie: România – Lituania, Stadion "Ilie Oană" - Ploieşti, ora 21:45
- 20 noiembrie: Muntenegru – România, ora 21:45

În funcție de rezultatele obținute în Nations League, România poate accede într-o urnă mai bună la tragerea la sorţi pentru preliminariile Europeanului din 2020. Dar chiar dacă nu se ajunge până acolo, mai există o şansă - play-off-ul, fază pentru care e nevoie ca România să termine pe locul doi în grupa din care face parte. 

La această casă de pariuri online, "tricolorii" (foto: sportpictures.eu) sunt cotaţi cu şansa a doua la câştigarea grupei din care fac parte, după Serbia. Jucătorii lui Contra au cota 3.40, în vreme ce sârbii au 1.60. Situaţia este asemănătoare şi aici, unde doar cotele sunt altele - 3.50 România, faţă de 1.95 Serbia.

Pentru o victorie la debut, în faţa selecţionatei din Muntenegru, România are o cotă minimă de 1.80 la casele de pariuri online recomandate. Deşi a cucerit titlul la Mondialul din Rusia, Franţa este cotată cu a doua şansă la câştigarea Nations League la această agenţie online, cu o cotă de 5.50, după Spania 4.50. 

Fă-ţi şi tu un cont la această casă de pariuri online şi pariază pe meciurile din Nations League!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi