Liverpool, fără cinci jucători în meciul cu Watford. Și Coutinho e incert

Barcelona a luat o căruță de bani pe Neymar, dar se zgârcește să dea banii pe Phillippe Coutinho! Liverpool a refuzat o nouă ofertă a catalanilor pentru jucătorul dorit cu insistență de Valverde. Numai că șefii Barcei ”joacă” mai mult pe loc în tentativa de a-l aduce pe Coutinho pe ”Camp Nou”..Catalanii au oferit inițial 80 milioane de euro, dar au fost refuzați din start. Și au mai primit un ”șut în fund” și după a doua sumă vehiculată pentru un transfer - de 117 milioane de euro, potrivit englezilor de la The Guardian. Asta în condițiile în care presa din Spania a scris că Barca e dispusă să achite și 130 milioane de euro în schimbul starului de la Liverpool. 

Ultimele informații arată că Barcelona se pregătește să facă o a treia ofertă pentru Coutinho (foto: liverpoolfc.com), deși Liverpool și-a reafirmat poziția de a nu renunța la fotbalistul de 25 de ani. Poziția grupării din Premier League este întărită de contractul pe cinci ani semnat anul trecut de Coutinho (care îi garantează jucătorului 170 000 euro pe săptămână), dar care nu prevede nicio clauză de reziliere!  

Accidentat la spate, Coutinho nu a jucat în amicalul cu Bilbao de la Dublin, câștigat cu 3-1 de englezi, și e incert și pentru debutul oficial din noul sezon din Anglia - în deplasare cu Watford. Brazilianul a ratat ultima ședință de pregătire condusă de Klopp, iar Daily Mail scrie că e puțin probabil ca el să fie pe teren sâmbătă. 

Dar asta nu e singura problemă pentru Klopp. Astfel, germanul este deja fără Adam Lallana (foto: sportpictures.eu), iar Nathaniel Clyne este în continuare în perioada de refacere după problemele de la picior. Potrivit jurnaliștilor de la Telegraph, alți doi fotbaliști sunt pe lista jucătorilor incerți - Danny Ings și portarul Adam Bogdan, care se confruntă cu accidentări mai vechi. Asta înseamnă că Jurgen Klopp va fi fără cinci jucători la primul meci oficial din noul sezon. Vești îngrijorătoare, în condițiile în care săptămâna viitoare Liverpool se deplasează în Germania pentru meciul tur cu Hoffenheim, din play-off-ul Champions League. 

Noul antrenor al lui Watford, Marco Silva are și el ceva probleme legate de accidentările invocate de Mauro Zarate și Troy Deeney - golgheterul echipei din sezonul trecut. Condiții în care antrenorul portughez i-a convocat deja pe tinerii Jerome Sinclair și Isaac Success - atacantul nigerian de 21 de ani transferat vara asta de la Granada pentru 13,8 milioane euro. Stefano Okaka este o altă variantă în atacul lui Watford, fotbalistul de 28 de ani marcând două goluri în pre-sezon. 

De partea cealaltă, Klopp este nevoit să ”încropească” o defensivă cât de cât stabilă, cu Trent Alexander-Arnold (foto: wikipedia.org) pe partea dreaptă și  Andrew Robertson pe stânga. Pentru ultimul ar fi debutul la Liverpool, Robertson având misiunea să-l înlocuiască pe Alberto Moreno - fundașul spaniol dorit chiar de adversara de sâmbătă. La oaspeți va debuta într-un meci oficial și Mohamed Salah - atacantul de 25 de ani adus vara asta de la AS Roma pentru 42 milioane de euro. 

Echipe probabile: 

Watford: Gomes - Cathcart, Prodl, Kaboul, Mason - Chalobah, Cleverley - Okaka, Hughes, Pereyra - Sinclair.

Liverpool: Mignolet - Trent Alexander, Matip, Lovren, Robertson - Wijnaldum, Milner, Henderson, Mane - Salah, Firmino.

Liverpool a câștigat opt ​​din ultimele nouă meciuri jucate împotriva lui Watford, care sezonul trecut a pățit-o rău pe ”Anfield” în fața jucătorilor lui Klopp (foto: liverpoolfc.com). Nu mai puțin de 16 goluri s-au marcat în ultimele întâlniri directe. Meciul de sâmbătă va fi al cincilea între cele două echipe de când Watford a revenit în Premier League, în 2015. 

Rezultatele înregistrate în ultimele cinci partide (toate în campionat): 

1 mai 2017: Watford vs Liverpool 0-1 

6 noiembrie 2016: Liverpool vs Watford 6-1

8 mai 2016: Liverpool vs Watford 2-0 

20 decembrie 2015: Watford vs Liverpool 3-0 

13 ianuarie 2007: Watford vs Liverpool 0-3 

În ciuda problemelor cu care se confruntă Jurgen Klopp, jurnaliștii englezi merg pe o victorie la două goluri diferență a oaspeților, iar la această casă de pariuri o miză pe goluri de ”over 2,5” are cota 1.80. O altă opțiune de luat în seamă este ca Liverpool să marcheze în fiecare repriză, iar în acest caz aici ai cota 2.30. Înainte să joci la pariuri, te sfătuiesc să urmărești pe site-ul nostru și pontul recomandat pentru meciul Watford vs Liverpool.

PARIAZĂ ONLINE 100% LEGAL PE MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE. VEZI AICI LISTA AGENŢIILOR RECOMANDATE! 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!