Leverkusen renunță la Chicharito. Anglia, destinația atacantului mexican!

Heiko Herrlich a făcut pasul mare în cariera de antrenor. În vârstă de 45 de ani, Herrlich a fost numit pe banca lui Bayer Leverkusen. Ultimul său sezon la Jahn Ragensburg (pe care a promovat-o în liga a doua germană) le-a atras atenția șefilor lui Leverkusen, care au renunțat la interimarul Tayfun Korkut. Herrlich (foto: mittelbayerische.de) are ca obiectiv imediat redresarea ”corabiei” după ce în sezonul trecut echipa a terminat la doar 4 puncte distanță de primul loc retrogradabil. 

Prima mișcare a noului antrenor al lui Leverkusen a fost una surprinzătoare - acesta a anunțat că poate renunța la unul dintre atacnții echipei, în speță Javier Hernandez! Conform presei germane, Chicharito poate pleca din Bundesliga în schimbul a 14,7 milioane de euro, iar englezii de la West Ham s-au înscris deja pe listă. 

Întrebat la conferința de presă cum a luat această decizie, Heiko Herrlich a declarat că: ”Este important ca jucătorii pe care îi am la dispoziție să se identifice 100% cu clubul. Lucrurile vor fi în curând clare - atunci vom vedea mai multe. Înj plus, eu cred că un club precum Bayer Leverkusen nu va sta niciodată într-un jucător! Iar Hakan Calhanoglu se încadrează și el în această categorie (nn - a fost vândut la viitoarea adversară a Craiovei din Europa League, AC Milan)”, a spus noul antrenor al lui Leverkusen. 

Chicarito (foto: facebook) se va întoarce în Premier League după doi ani - în 2015, Man United l-a vândut în Germania pentru 8,3 milioane de euro. În acești doi ani, atacantul mexican a bifat 76 de meciuri pentru clubul german, reușind să marcheze 39 de goluri. În vârstă de 29 de ani, Chicharito este de acord cu o mutare la West Ham, dar pune o singură condiție - un salariu de 8,5 milioane euro pe sezon. 

Mexicanul este dorința expresă a lui Slaven Bilic - antrenorul lui West Ham are probleme după ultimele probleme medicale ale atacanților Andy Carroll și Diafra Sakho. Chicharito va fi adversarul lui United, echipă la care a jucat timp de cinci sezoane - a înscris 37 de goluri în 103 apariții și a câștigat de două ori titlul în Premier League cu Sir Alex Ferguson pe bancă. 

În echipa lui Bilic va juca și Marko Arnautovic (foto: stokecityfc.com). După ce a refuzat o ofertă inițială de 22,5 milioane euro, Stoke City a bătut palma cu West Ham pentru 26 milioane euro, astfel că transferul atacantului austriac va fi oficializat în cel mai scurt timp. 

Slaven Bilic a avut grijă să se ”betoneze” și în poartă - l-a adus pe Joe Hart! Portarul naționalei Angliei a fost împrumutat de Man City pentru un an la West Ham, cu opțiune de cumpărare. West Ham a acceptat să plătească jumătate din salariul lui Hart (foto: whufc.com), de 158 000 euro pe săptămână, și încă 2,2 milioane euro pentru împrumutul portarului de 30 de ani.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi