Legendarul jucător de poker Doyle Brunson a fost ţinta unui jaf. Infractorului i se promisese o avere pentru a-i sparge casa. Cum s-a terminat totul

doyle-ivey.jpg

Doyle Brunson a fost ţinta unui jaf, însă hoţul a pătruns în casa de lângă. Vecinul marelui jucător de poker l-a prins pe acesta în beci, unde l-a ţinut captiv până la sosirea poliţiei. Infractorul a dezvăluit organelor abilitate că i se promiseseră 700.000 de dolari pentru această spargere.

Ajuns la 83 de ani, Doyle Brunson este una dintre legendele pokerului, de peste jumătate de secol el rămânând la cel mai înalt nivel la masa de joc. Milioanele de dolari câştigate l-au transformat într-o ţintă, mai ales că infractorii mizează probabil şi pe faptul că, având o vârstă înaintată, este o victimă perfectă.

POKERUL ÎN CAZINOU POATE FI UNEORI PERICULOS. TU POŢI AVEA CONFORTUL JOCULUI DIN FOTOLIUL DE ACASĂ ACCESÂND CAMERA DE POKER RECOMANDATĂ DE PARIURIX.COM!

Astfel, la începutul acestei săptămâni, Doyle s-a trezit cu poliţia la uşă, unul dintre ofiţeri dezvăluindu-i faptul că, la casa de lângă, a avut loc o tentativă de jaf. Ce legătură ar avea aceasta cu "Texas Dolly" s-ar întreba mulţi? Ei bine, hoţul a dezvăluit că a fost trimis "la sigur" de un terţ pentru a-l jefui pe "acel jucător de poker celebru". Totodată, infractorul a precizat că i se promiseseră 700.000 de dolari pentru această lovitură, notează pokerlistings.com.

Dincolo de faptul că s-ar fi putut ajunge la o tragedie, întâmplarea are un comic de situaţie aparte. Astfel, negăsind nimic extrem de valoros (ţinta era "cufărul" cu bani, dar hoţul s-ar fi mulţumit şi cu o operă de artă, de exemplu), acesta a coborât în beciul casei, în speranţa că acolo va găsi ceva preţios. Proprietarul casei, care era acasă şi dormea (atacul a avut loc în jurul orei 8 dimineaţa, potrivit Las Vegas Review-Journal), s-a trezit şi, coborând în bucătărie, a auzit zgomote ciudate din pivniţă. Crezând că e vorba de ceva rozătoare, acesta a mers să verifice, însă nu mică i-a fost mirarea să constate că un individ mascat se afla în beci. Foarte pe fază şi cu nervii tari, acesta a baricadat imediat uşa şi a sunat la 112, dându-l pe răufăcător pe mâna poliţiei.   

Doyle Brunson s-a declarat mai degrabă amuzat de situaţie, casa sa fiind aproape imposibil de "cucerit" de hoţi, în condiţiile în care are numeroase sisteme de alarmă.

"Aceşti idioţi se aşteaptă ca noi să dormim cu banii sub pernă? Nu au auzit de bănci? Aviz altor amatori: am întotdeauna armă cu mine şi sunt un trăgător foarte bun. Exersez de zeci de ani şi trag încă perfect. Am fost jefuit de cinci ori în viaţa mea şi nu se va mai întâmpla încă o dată. Aşa că orice aspiranţi ar fi bine să îşi reconsidere poziţia. Poliţia mi-a zis că hoţul a reuşit să ia 500 de dolari de la vecinul meu şi că a jurat că îl va omorî pe cel care l-a trimis şi nu a ştiut să îi explice exact care e casa mea", a comentat Doyle Brunson, pe twitterul personal.

Povestea are un umor involuntar, probabil şi ca urmare a faptului că este una cu final fericit. Însă, în ultimii ani, nu la fel de norocoşi au fost Theo Jorgensen, Jonathan Duhamel, David Sklansky şi Greg Raymer (acesta din urmă chiar s-a luptat cu doi hoţi, înainte de a-i pune pe fugă), cu toţii victime ale răufăcătorilor.

 

"Durul" Doyle şi sfaturile sale

În ciuda vârstei, fără îndoială e nevoie de mult mai mult ca Doyle să se lase indimidat de astfel de infractori. În urmă cu 40 de ani, când pokerul nu era la fel de popular şi era de cele mai multe ori marginalizat, Doyle participa, alături de Sailor Roberts şi Amarillo Slim, la sesiuni de poker clandestine, în care pariul cel mai important era pentru viaţa ta, nu pentru fise. La momentul respectiv nu existau dealeri şi, dacă adversarul te prindea trişând, riscai să rămâi cu traume pe viaţă.

Întâmplarea cu vecinul lui Doyle trage totuşi un semnal de alarmă în legătură cu unele riscuri la care se supun jucătorii de poker, mai ales cei care obişnuiesc să joace high-stakes şi care, ca atare, obişnuiesc să aibă "la purtător" sume mari de bani. Un sfat cât se poate de pertinent vine chiar de la Doyle Brunson, un nativ al Las Vegasului, cel mai cunoscut oraş din lume când vine vorba de gambling: "Nu umblaţi niciodată cu bani cash la voi. Locul lor este în bancă sau pe card. Cele mai multe cazinouri permit depozite, astfel că, dacă obişnuiţi să jucaţi poker în aceleaşi locuri, puteţi la fel de bine să îi lăsaţi în seiful de acolo. Fără niciun risc".

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi