Lecţie de tenis. Monica Niculescu - Petra Kvitova 6-4, 6-0 în finala turneului din Luxemburg

Monica Niculescu a dat lovitura în Luxemburg. Numărul 51 mondial, românca a bătut-o pe Petra Kvitova în finală şi şi-a trecut în cont al treilea titlu al carierei. De o oră şi zece minute a avut nevoie Monica să treacă de ocupanta locului 11 mondial, cu 6-4, 6-0! Niculescu a avut un procentaj excelent al primului serviciu, 86%, câştigând 73% dintre aceste puncte. Românca a dominat categoric meciul şi şi-a pierdut o singură dată serviciul, la scorul de 4-0 în primul set. A fost a patra întâlnire directă dintre cele două jucătoare, scorul fiind egal acum, 2-2. Monica Niculescu s-a impus şi la Fed Cup în faţa Kvitovei, în vreme ce românca a cedat anul ăsta la Stuttgart şi la Eastbourne, în 2013.

Ador să joc aici, este turneul meu preferat. Îi mulţumesc antrenorului meu, lucrăm de foarte mulţi ani şi a fost alături de mine în momente bune sau rele. Este ziua mamei mele şi sunt foarte fericită că am câştigat acest titlu şi pentru ea. La mulţi ani, mama!,

---a spus Monica Niculescu după meciul cu Kvitova

Victoria cu Kvitova o va sălta bine pe Niculescu în ierarhia mondială: de luni, românca va ocupa locul 37. A fost a treia finală jucată la Luxemburg de Monica, după cele din 2011 (înfrângere în faţa Viktoriei Azarenka) şi 2012 (când a pierdut cu Venus Williams). Pentru performanţa sa din acest an, românca a fost recompensată cu un cec în valoare de 34.677 euro şi 280 de puncte WTA. 

Monica Niculescu a ajuns la trei titluri WTA câştigate în palmares, la simplu. A mai făcut-o în 2013 la Florianopolis şi în 2014 la Guangzhou. A pierdut însă alte patru finale: Luxemburg (2011, 2012), Nottingham (2015) şi Seul (2016).

 

Foto: prosport.ro

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi