Kane, cotă 4.00 pentru un transfer la Real. Ce nu ştiai despre golgheterul Cupei Mondiale

Golgheter la Cupa Mondială din Rusia, Harry Kane îşi îndreaptă atenţia acum spre noul sezon din Premier League - unde campionatul trecut a terminat pe doi în topul marcatorilor, în spatele lui Mohamed Salah. Cu şase reuşite la turneul final abia încheiat, Kane (foto: Alexandr Kryazhev / Sputnik/ Hepta / Sport Pictures) va lupta să "umble" la singurul său record negativ înregistrat până acum în carieră. 

Astfel, de când a ajuns la Tottenham el nu a reuşit să marcheze în luna august în Premier League. Kane speră să fie pe teren în primul duel din noul sezon, în deplasare cu Newcastle, ca să-şi atingă obiectivul. În afară de acest meci, el mai are la dispoziţie alte două oportunităţi: acasă cu Fulham (18 august) şi pe "Old Trafford" cu Manchester United (27 august). 

"Sper să mă refac la timp pentru primul meci. Sper să fiu pe teren şi să încerc să marchez în august..Nu mulţi pot spune că au câştigat titlul de golgheter la o Cupă Mondială, o realizare fantastică. Eu am spus înainte de a debuta în turneu că vreau să demonstrez că pot face asta la cea mai mare competiţie a lumii. A fost o bucurie enormă pentru mine, după un turneu Euro dezamăgitor. Am avut multe de învăţat din aceste competiţii", a spus atacantul lui Tottenham (foto: Ramil Sitdikov / Sputnik/ Hepta / Sport Pictures).

Kane este un jucător la care Florentino Perez visează zi şi noapte. Potrivit presei din Anglia, preşedintele Realului e dispus să renunţe la Gareth Bale şi la 149 milioane de euro pentru a-l aduce pe golgheterul Cupei Mondiale pe "Bernabeu"!

La această casă de pariuri online, starul lui Tottenham are cota 4.00 să semneze vara asta cu Real Madrid. Pentru alte destinaţii ale atacantului naţionalei Angliei, cotele sunt următoare: 

- Man. United (21.00)

- Barcelona (34.00)

- Man. City (34.00)

- PSG (34.00)

Deschide cont și pariază pe Anglia - Premier League cu un bonus atractiv de bun venit!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi