Juve deschide balul în Serie A. Cote, lupta pentru titlu și ”cenușăresele” din noul sezon

De ceva timp, Serie A este considerat un campionat mai puțin spectaculos decât Bundesliga, Primera sau Premier League. Etichetat de mulți drept un campionat plictisitor, care atrage mult mai puțini oameni decât în Spania, Germania și Anglia, Serie A nu a reușit să atragă în ultimii ani și datorită parcursului de ”metronom” al lui Juventus - care a câștigat sezonul trecut al șaselea titlu consecutiv, în afara celor trei Cupe ale Italiei!

 

Așa pare să rămână și în acest an, iar jurnaliștii italieni sunt de părere că la finalul sezonului jucătorii lui Juve (foto: juventus.com) se vor încorona din nou campioni. Cu siguranță, vor fi echipe care vor încerca să dea toate pronosticurile peste cap, cum ar fi Milan, Inter, Napoli sau Roma - grupări care au băgat ceva bani în transferuri vara asta.

Cu toate astea, echipa lui Max Allegri rămâne favorită la casele de pariuri din Italia, situație care se regăsește și la casele de pariuri din România recomandate de noi. Juve are cota 1.75 să câștige al 7-lea titlu consecutiv, față de 4.50 - atât cât are Napoli, ocupanta locului doi în acest top. Milan (7.50), Roma (11.00) și Inter (12.00) completează Top5 al favoritelor la titlu în Serie A în sezonul 2017/2018. 

Interesant de urmărit va fi și lupta din partea de jos a clasamentului, în condițiile în care anul ăsta în prima ligă au promovat două grupări necunoscute - Benevento și SPAL, care se alătură echipei Hellas Verona. Genoa, Cagliari și Bologna ar putea intra și ele în ”horă”..Hai să vedem ce s-ar putea întâmpla în acest sezon..

Lupta pentru titlu

Favorită la cucerirea titlului, Juventus a început cu stângul în acest sezon. Echipa lui Allegri (foto: juventus.com) a pierdut săptămâna trecută Supercupa Italiei în fața lui Lazio după un meci în care echipa lui Ștefan Radu (integralist) a dat golul victoriei în ultimul minut din prelungiri prin puștiul Murgia. 

AS Roma a bătut-o și ea campionatul trecut pe Juventus, terminând la doar patru puncte în spate în clasamentul final. Romanii au pierdut însă vara asta două ”piese” importante - Mohamed Salah și Antonio Rudiger, iar în condițiile astea echipei antrenate de Eusebio di Francesco îi va fi mult mai greu să-și spună cuvântul. 

La Juve, în schimb, au venit Federico Bernardeschi (de la Fiorentina), Douglas Costa (foto: fcbayern.com), iar Blaise Matuidi este așteptat din clipă în clipă să sosească la echipă după ce PSG a fost de acord cu suma propusă de italieni, 20 milioane de euro.

Milan este o altă echipă care s-a întărit masiv vara asta, transferând până acum nu mai puțin de 11 jucători! Bonucci, considerat cel mai bun fundaș din lume la ora actuală, este cea mai tare afacere făcută de chinezii de la Milan, care acum vor să-l aducă la echipă și pe Radamel Falcao (foto: asmonaco.com) de la Monaco.

Din 2011 nu a mai câștigat titlul gruparea de pe ”San Siro”, dar Vincenzo Montella va avea mult de furcă sezonul ăsta cu acomodarea ”armatei” de noi jucători. Italienii o văd pe Milan favorită mai degrabă să termine pe primul loc care asigură prezența directă în grupele Europa League. În concluzie, cu toate intențiile celorlalte echipe, e greu de crezut că ”imperiul” Juve poate da greș și în acest sezon. 

Bătălia pentru locurile din Europa

Este de la sine înțeles că cele trei mari echipe de care vorbeam mai sus își vor canaliza atenția pe finalul campionatului pe locurile de Europa League. Este obiectivul pe care și l-a stabilit în acest an Montella, dar care trebuie să fie foaret atent la pericolele care pândesc la tot pasul...Totuși, Milan are prima șansă în condițiile în care s-a întărit cam pe toate posturile vara asta. În afara lui Bonucci, la Milan au mai ajuns, printre alții, Hakan Calhanoglu (de la Leverkusen), Ricardo Rodriguez (de la Wolfsburg), Andre Silva (foto: facebook / de la FC Porto) și ”perechea” de la Atalanta - Franck Kessie și Andrea Conti.

 

Și Inter a avut o vara fierbine în ceea ce privește trransferurile, echipa antrenată de Luciano Spalletti reușind să slăbească o adversară din campionat. Fiorentina i-a cedat la Inter pe mijlocașii Borja Valero și Matias Vecino. Deși are 32 de ani, primul este considerat încă unul dintre cei mai buni mijlocași din campionatul italian. 

Echipa lui Maurizio Sarri, Napoli va fi un adversar teribil pentru cele două de mai sus. În primul rând, la echipă a revenit după o accidentare atacantul Arkadiusz Milik, polonezul de 30 de milioane în care Sarri își pune mari speranțe anul ăsta. Împreună cu belgianul Dries Mertens (foto: sscnapoli.it), reprofilat atacant de Sarri sezonul trecut, cei doi le vor pune mari probleme apărărilor adverse. 

Lazio a învins-o pe Juve cu 3-2 săptămâna trecută în finala Supercupei Italiei și anunță și ea un sezon excelent. Cu jucători precum Keita Balde Diao, Ciro Immobile, Felipe Anderson și Sergej Milinkovic-Savic, echipa antrenată de Simone Inzaghi promite meciuri spectaculoase și rezultate surprinzătoare, care pot cântări enorm în economia campionatului.

În schimb, e greu ca Atalanta să mai bifeze un parcurs ca în sezonul trecut în condițiile în care a pierdut jucători importanți vara asta. Poate doar Torino să ridice capul, dar cu condiția ca la echipă să rămână golgheterul Andrea Belotti - atacantul dorit de marile grupări ale Europei. 

Pronosticul italienilor: Roma și Milan în Champions League; Napoli, Lazio și Inter în Europa League. 

Echipele care au cele mai mari șanse să retrogradeze

Din capul locului, jucătorii lui Benevento (foto: beneventocalcio.club) și de la SPAL (ca noi promovate) ar trebui să fie principalele candidate la retrogradarea în Serie B, dar niciodată nu se știe ce se va întâmpla pe teren. Iar Leicester, căreia nimeni nu-i acorda nicio șansă în Anglia, este un exemplu grăitor în acest sens..Bineînțeles, nu se pune problema ca cele două echipe să se bată la titlu, dar va fi interesant de urmărit cum se vor descurca ele în lupta pentru evitarea retrogradării cu echipe experimentate. 

Reîntoarsă în Serie A, Hellas Verona poate fi o surpiză plăcută în condițiile în care antrenorul Fabio Pecchia a reușit să facă minuni după numirea la echipă în vara trecută. În vârstă de 43 de ani, Pecchia a învățat meserie la Napoli, Real Madrid și Newcastle - unde a fost antrenor secund. Cea mai mare pierdere pentru Verona este Antonio Cassano (foto: wikipedia.org) - ajuns la 35 de ani, fostul star al naționalei Italiei a anunțat că nu mai continuă.

”Le cer scuze suporterilor, colegilor meci, antrenorului și președintelui clubului pentru această decizie. Un fotbalist ajuns la 35 de ani are nevoie de o motivație în plus, iar eu simt că în acest moment prioritatea mea este familia. Am nevoie să fiu aproape de copiii și soția mea”, a declarat Cassano în momentul în care și-a anunțat retragerea. Verona îl avea în atac pe Giampaolo Pazzini, dar după anunțul lui Casano la echipă a fost adus Alessio Cerci - care sezonul trecut a fost împrumutat de Atletico Madrid la Genoa.

Genova și Crotone vor fi, de asemenea, echipe care ar trebui să-și îmbunătățească mult jocul ca să nu dea de necaz, la fel ca și Cagliari. Sezonul trecut, principala problemă a echipei antrenate de Massimo Rastelli a fost apărarea - Cagliari a primit 76 de goluri și a marcat 55 și ar trebui să lucreze mai mult la acest capitol dacă nu vrea să aibă surprize. 

Pronosticul italienilor: Cagliari, Benevento și SPAL retrogradate

Văzuți de jurnaliștii italieni printre ”favoriți” la retrogradare, jucătorii lui Cagliari (foto: cagliaricalcio.com) debutează în noul sezon într-un meci infernal - în deplasare cu Juventus! Chiar dacă Allegri nu va putea conta pe Marco Pjaca și Lorenzo Rossetti - ambii accidentați, e greu de crezut că Juve se va împiedica în acest meci în care este favorită clară la casele de pariuri. Ziariștii italieni nu le acordă nicio șansă ospeților și anticipează o victorie cu 3-0 a campioanei Italiei. La această casă de pariuri, un pariu cu handicap asiatic ”-2” pe Juventus are cota 2.30, în vreme ce pentru miza ”1 și peste 2,5 goluri” ai cota 1.62.

Zvonurile cu privire la plecarea lui Paulo Dybala persistă la Juve. Argentinianul a făcut minuni anul trecut împreună cu Higuain și nu va lipsi dintre titulari nici la primul meci din noul sezon. Max Allegri nu riscă nimic și italienii anunță că antrenorul lui Juve va trimite în teren toate vedetele din primul minut în frunte cu Buffon (foto: sportpictures.eu). În primul ”11” vor fi și trei dintre starurile sosite la echipă în această vară - De Sciglio, Douglas Costa și Bernadeschi. 

De partea cealaltă, oaspeții nu-l vor avea pe Federico Melciorri - nerefăcut după o accidentare mai veche. În schimb, pe teren va fi Marco Boriello, fostul jucător de la Milan și Juve fiind speranța de care se agață antrenorul Massimo Rastelli. Ajuns la 35 de ani, Boriello a marcat sezonul trecut 16 goluri și și-a ajutat echipa să termine pe locul 12 după ce la un moment dat intrase în zona ”nisipurilor mișcătoare”. La oaspeți, titular va juca și mijlocașul moldovean de 26 de ani, Artur Ioniță. 

Echipe probabile: 

Juventus: Buffon - De Sciglio, Barzagli, Chiellini, Alex Sandro - Khedira, Pjanic - Diego Costa, Dybala, Bernadeschi - Higuain

Cagliari: Cragno - Andreolli, Piscacane, Capuano - Cigarini, Ionita, Pedro, Farago, Barella - Boriello, Farias. 

Cagliari nu a mai câștigat pe terenul lui Juve din 2009. când s-a impus cu 3-2. Acum doi ani, oaspeții au smuls un egal nesperat - Pogba a deschis scorul, dar Rossettini a egalat cu cinci minute înainte de final. Nu mai puțin de 15 goluri s-au marcat în ultimele cinci partide, iar rezultatele au fost următoarele: 

12 februarie 2017: Cagliari vs Juventus 0-2 
21 septembrie 2016: Juventus vs Cagliari 4-0 
9 mai 2015: Juventus vs Cagliari 1-1 
18 decembrie 2014: Cagliari vs Juventus 1-3 
18 mai 2014: Juventus vs Cagliari 0-3 

Meciurile primei etape din SerieA: 

Sâmbătă:

              Verona - Napoli 

Duminică:

              Atalanta - AS Roma 

              Bologna - Torino 

              Crotone - AC Milan 

              Inter - Fiorentina

              Lazio - SPAL

              Sampdoria - Benevento 

              Sassuolo - Genoa 

              Udinese - Chievo 

Fă-ți și tu un cont la această casă de pariuri online și pariază pe meciurile primei etape din Serie A

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi