Jupp Heynckes e parolist: pleacă la vară! Cine îi ia locul la Bayern

Când a acceptat să revină la Bayern Munchen și să-i ia locul lui Carlo Ancelotti, Jupp Heynckes a anunțat că nu va sta mai mult de finalul sezonului. Și ”bătrânul” Jupp se ține de cuvânt. Într-un interviu recent, actualul antrenor al bavarezilor a declarat că misiunea lui se va încheia la vară și că știe deja cine este omul potrivit pentru a duce mai departe munca lui. În viziunea antrenorului de 72 de ani, Thomas Tuchel (foto: bvb.de) este omul ideal care să se ocupe de destinele lui Bayern. 

Chemat să redreseze ”corabia” scufundată de Ancelotti (înfrângerea 0-3 cu PSG i-a fost fatală italianului), Heynckes crede că fostul antrenor al Borussiei Dortmund are experiența necesară pentru a conduce o mare echipă, ajunsă deja cu un picior în sferturile Ligii în acest sezon după ce a dezmembrat-o cu 5-0 pe Beșiktaș. 

Șefii Bayernului l-au trecut pe Julian Nagelsmann, antrenorul lui Hoffenheim, pe prima poziție pe lista lor de priorități pentru la vară, dar Heynckes i-a sfătuit să uite de el și s-l aducă la echipă pe Tuchel. "Cred că Thomas Tuchel are calitatea necesară pentru a o pregăti pe Bayern. Îl apreciez enorm pe Thomas Tuchel, el a trecut prin toate etapele necesare la Mainz. Este o scară pe care orice antrenor care se respectă trebuie să o urce. Doar așa poți învăța care este abordarea corectă în fotbal și cum trebuie să lucrezi cu oamenii”, a declarat Heynckes (foto: fcbayern.com) într-un interviu pentru Bild. 

”Borussia a jucat un fotbal excelent sub conducerea lui Tuchel, cu un sistem foarte bine pus la punct. Mi-a plăcut mult să mă uit la meciurile lor atunci când el era antrenor acolo”, a mai spus Jupp Heynckes. 

Întrebat dacă vede un Bayern condus în viitor de un nou antrenor străin, Heynckes a răspuns că cel mai bine pentru club ar fi ca pe bancă să fie un neamț. ”Sigur, la Bayern au fost antrenori importanți, care au câștigat Ch League și alte trofee importante, și aici mă gândesc la Barcelona. Acum, discuțiile se axează pe antrenorii germani și lucrul ăsta mă bucură enorm. E foarte important că cei din conducerea clubului au realizat ce-și doresc cu adevărat și au învățat că limba germană este foarte greu de învățat pentru antrenorii străini. Identitatea grupului este mult mai bine menținută de un antrenor vorbitor perfect al limbii germane”, a conchis Jupp Heynckes. 

Cu el pe bancă, Bayern a redevenit o forță și acum bavarezii (foto: fcbayern.com) visează la trofeul Champions League. Deși e bătaie mare pe mult râvnitul premiu, nemții au totuși șansa lor. La casele de pariuri online legale recomandate de noi, Bayern Munchen este cotată cu a patra șansă la câștigarea Champions League în acest sezon, cu o cotă de 6.00 - la fel ca și Barcelona. Man City (4.00 - 4.20) și Real Madrid (5.00 - 5.35) sunt marile favorite la câștigarea trofeului. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!