Judecătorii o țin în joc de glezne pe Rapid: Curtea de Apel a amânat pentru 24 august procesul privind suspendarea falimentului echipei! Poli Timișoara îi va lua locul Rapidului în Liga 1!

Rapid nu va mai lua startul în Liga 1! Astăzi, judecătorii Curții de Apel București au amânat pentru un alt termen decizia de suspendare a falimentului Rapidului. Pe 24 august s-a amânat cauza. În lipsa unei decizii definitive, LPF se vede obligată să retrogradeze echipa din Liga 1. Săptămâna trecută, la Adunarea Generală a LPF, secretarul general Justin Ștefan a anunțat că, dacă Rapid nu obține pe 20 iulie suspendarea sentinței de faliment, echipa nu va fi inscrisă în noul sezon al Ligii 1!

Poli Timișoara va juca în locul Rapidului în Liga 1. Cei câțiva zeci de fani ai echipei, dar și patronul Valerii Moraru, care a susținut cauza Rapidului în fața instanței, au reușit să obțină doar această amânare. Acest lucru poate însemna însă "moartea" Rapidului. Echipa se află în starea de faliment din 13 iunie, iar de atunci nu mai are antrenor, conducere tehnică și sportivă și nici bază de pregătire, Pro Rapid fiind închisă din cauza datoriilor clubului.

Gino Iorgulescu este pus între ciocan și nicovală acum, pentru că nu știe ce să aleagă. Are nevoie de 14 echipe în Liga 1 pentru a onora contractul cu televiziunile. Pe de altă parte, conform regulamentelor, LPF nu are dreptul să elimine Rapidul, pentru că echipa are toate actele necesare, inclusiv licență de Liga 1. Ceea ce inseamnă că, potrivit regulamentelor FRF și LPF, ar trebuie menținută în prima ligă și, după două etape în care nu se va prezenta, poate fi exclusă din campionat! Numai că, și aici intervine o altă ciudățenie, tot potrivit regulamentului, nu se mai poate aduce înapoi altă formație în loc, iar Liga 1 ar trebui să continue cu 13 echipe...

Pentru șefii LPF, salvarea ar putea veni tot din partea Rapidului: ca aceasta să se retragă singură din competiție! Această ultima variantă i-ar da posibilitatea Rapidului să se înscrie la startul campionatului Ligii a 2-a, care debutează pe 30 iulie. Dacă și varianta această pică, atunci Rapidul o ia de la zero, din Liga a 4-a. Acolo a ajuns și Petrolul, pentru care dezastrul a inceput odată cu arestarea fostului patron al echipei, Daniel Capră.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi