Jocurile prieteniei. La Olimpiada de la Rio, sportivii judoka se pregătesc în comun! Berceanu: "Nu este corect"

Brazilienii îşi fac în continuare de cap. După ce au trimis-o pe gimnasta Larisa Iordache să se antreneze într-o sală de forţă, a venit şi rândul judoka. De astă dată, pentru toţi cei prezenţi la Rio. Prosport scrie că pentru prima dată în istoria Jocurilor, pregătirea se face la comun! Adică fiecare îl spionează pe celălalt. La Beijing şi Londra, fiecare delegaţie a avut un spaţiu bine delimitat cu ajutorul unor perdele uriaşe, astfel încât nimeni să nu vadă ce face celălalt. Acum, brazilienii s-au gândit că mai multă prietenie nu strică... 

România are doar 3 sportive calificate la Rio, dar toate au şanse la medalii. Din cauza asta, antrenorul Florin Bercean e negru de supărare. Cubanezii s-au arătat extrem de interesaţi de români - un antrenor al delegaţiei din Cuba nu le-a scăpat din ochi tot antrenamentul pe Corina Căprioriu, Monica Ungureanu şi Andreea Chiţu. "Nu e corect, eu trebuie să exersez acum lucruri care mă interesează. Măcar să o facă mai cu discreţie”, a spus supărat Florin Bercean. Şi n-a fost singurul moment jenant. Britanicii au făcut-o, însă, mai cu perdea - au trimis o echipă de televiziune să facă un reportaj cu româncele. Vicecampioană olimpică la Londra, în 2012, Corina Căprioriu a fost ghinionista delegaţiei până acum: a stat în cameră o zi din cauza unui abces la o măsea. Aerul condiţionat din avion se pare că a fost de vină. 

Şi gimnaştii români au intrat în priză. Marian Drăgulescu şi Andrei Muntean au exersat la aparate în faţa arbitrilor în sala "Ryo Olimpic Arena". Drăgulescu nu a fost tocmai în cea mai bună zi, răceala puternică din ultima săptămână dându-i încă bătăi de cap. Nici săritura care îî poartă numele nu i-a ieşit.

Mi-e mult mai bine din punct de vedere al sănătăţii, nu mai am probleme cu respiraţia. Mai am puţin la sol, unde sunt mai aproape de ceea ce trebuie decât la sărituri, pe care nu am vrut să le forţez acum. Chiar dacă aş fi vrut, atât a fost fitilul. A fost primul «Drăgulescu» după două săptămâni. Trebuia să-l încerc, chiar dacă l-am sărit mai rău. Chiar spuneam înainte să vin aici că nu am niciun chef să dau cu mine în saltele, dar asta este, trebuie,

---a declarat Marian Drăgulescu pentru Prosport

Drăgulescu nu s-a avântat...A făcut doar trei aparate, bară fixă, sărituri şi sol. În schimb, Andrei Muntean a încercat tot ce se poate, sub privirile antrenorului coordonator Ioan Suciu. Băieţii au concursul de calificare duminică, în chiar a doua zi de întreceri de la Rio. Singura reprezentantă a României în concursul de gimnastică, Cătălina Ponor intră în concurs pe 7 august, când sunt programate calificările. Ponor va fi port-drapelul României la festivitatea de deschidere a Olimpiadei de la Rio, programată vineri. 

Medicul Dan Tănase, medicul-şef al delegaţiei României la Rio, a dezvăluit pentru "Gazeta Sporturilor" că 7 sportivi români au efectuat deja controale doping. Au fost testaţi sportivi de la atletism, lupte, canotaj şi handbal.

E normal. Ei sunt profesioniști și știu ce au de făcut. Singura noutate față de alte Olimpiade este faptul că cel care îți prelevează proba stă cu tine și în momentul în care mergi la toaletă,  

---a spus medicul Dan Tănase.

Foto: alchetron.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi