Japonezii fug de dependență ca dracul de tămâie! Ce plan au

Dependența este o mare problemă, iar în ultima vreme autoritățile din multe țări ale lumii au adoptat măsuri menite să limiteze pe cât posibil extinderea acestei ”boli”. Englezii și americanii sunt campioni la acest capitol, după care urmează câteva națiuni din Asia. Ultimii care s-au înscris pe această listă sunt japonezii.  

Potrivit celor de la , o cotă parte din veniturile de la cazinourile din țară va fi destinată finanțării unei campanii împotriva dependenței față de jocurile de noroc. Puterea legislativă a Japoniei, deținută de cele două Diete (nn - puterea executivă este deținută de Guvern), a adoptat deja un prim set de măsuri în decembrie anul trecut pe fondul preocupărilor publice cu privire la dependență - socotită un mare pericol pentru societatea japoneză. 

”Națiunea noastră se confruntă cu una dintre cele mai ridicate rate în ceea ce privește dependența de jocuri. Iar această problemă rezultă din toleranța manifestată față de pachinko (nn - păcănelele lor / foto) și celelalte tipuri de activități de pariere, inclusiv cursele de cai, bărci, dar și cursele de ciclism”, se arată într-un raport. 

Planul guvernamental face referire la împărțirea veniturilor colectate între administrațiile centrale și locale, sume care vor fi folosite, de asemenea, pentru ”consolidarea măsurilor de bunăstare socială, precum și pentru promovarea artei și culturii”. Noile reglementări vor intra în vigoare cel mai probabil din această toamnă, după ce guvernanții vor legifera pachetul de legi.

Odată cu implementarea noilor măsuri, Guvernul din Japonia intenționează să înființeze și un Comitet de supraveghere a cazinourilor, organism care va funcționa pe lângă Cabinetul de Miniștri. Se vor da penalizări și sancțiuni dure pentru încălcarea legii și se va merge chiar până la retragerea licențelor operatorilor. În același timp, autoritățile din Japonia au în vedere distribuirea de fonduri pentru promovarea turismului, în special pentru zonele în care nu se află cazinouri. 

Joacă la cazinoul online recomandat de PariuriX.com!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!