Istvan Kovacs, fluierat de Mutu: "Acești arbitri incompetenți își bat joc de munca unor oameni!"

Arbitrajul lui Istvan Kovacs de la meciul Viitorul - Voluntari a provocat indignare nu doar în rândul ilfovenilor, ci şi al altor grupări din Liga 1. Primul care a reacţionat a fost Mutu. "Nu se mai poate!", a scris managerul general al lui Dinamo pe contul său de socializare. Dinamoviştii au acuzat de mai multe ori arbitrajul în acest sezon. 

Nu se mai poate așa ceva !! Ce se întâmpla cu arbitrajul din fotbalul românesc e strigător la cer. Acești arbitri incompetenți își bat joc de munca unor oameni! Domnule Burleanu, luați măsuri !!,

---a scris Mutu

Prin vocea Primarului Florentin Pandele, cei de la Voluntari au anunţat la finalul meciului cu Viitorul că se vor retrage din campionat. Centralul Istvan Kovacs a dictat penalty şi două eliminări împotriva ilfovenilor în meciul câştigat cu 2-1 de echipa lui Hagi.

Nu am văzut lucrurile clare, sunt decizii care se văd mai bine la televizor. Astfel de meciuri au tensiune, e normal. Noi suntem bucuroși pentru că am câștigat. Așa e în fotbal, ei își pot spune părerea,

---a spus Hagi la finalul meciului cu Voluntari

Directorul sportiv al Stelei, Mihai Stoica a reacţionat şi el vehement la adresa prestaţiei lui Kovacs, pe care îl consideră cel mai slab arbitru din campionat. 

Unii arbitri români devin din ce în ce mai sensibili. Ei viciază rezultate, sfidează jucători, antrenori, conducători și prea puținii spectatori care mai catadicsesc să vină pe stadioane. Tot ei o fac pe supărații și elimină orice ființă umană care îndrăznește să-i admonesteze. Am crezut că un arbitraj mai slab ca cel al lui Balaj nu poate exista în actuala ediție de campionat, dar am uitat că există în lotul divizionar Domnul Kovacs Istvan,

---a postat MM Stoica pe facebook

 

Foto: Ştefan Ciocan / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi