Ionuț Negoiță rupe portofelul după plecarea lui Gnohere la Steaua: "Dăm 500.000 de euro pe Giroud!"

Hulit că are arici la portofel când vine vorba să cumpere jucători, Ionuț Negoiță e gata să facă o ofertă extravagantă pentru Olivier Giroud, atacantul lui Arsenal Londra. „Acum, că Gnohere e ca și plecat, este o preocupare firească să întărim atacul. Giroud se încadrează în ceea ce ne dorim noi la Dinamo. Am auzit lucruri bune despre el. Mâine va pleca Danciu să ducă un fax direct la Arsenal, cu oferta noastră de 500.000 de euro”, a declarat patronul „câinilor”.

În cazul în care se va realiza, ar fi cel mai scump transfer al lui Negoiță din toate timpurile. Este vorba despre 500.000 de euro plătiți în 50 de tranșe anuale. Dacă englezii vor fi buni negociatori, vor putea stoarce 525.000 de euro de la magnatul lui Dinamo.

„Ar mai fi fost varianta ca în schimbul lui Giroud să îl dăm pe Patrick Petre, fără să solicităm niciun ban în plus, însă, din păcate, jucătorul a refuzat să meargă la Arsenal. Este fan Liverpool de mic. Să știți că am apreciat loialitatea lui”, a mai spus Negoiță.

Rugat să comenteze posibila venire a atacantului francez, Ioan Andone s-a arătat rezervat: „Ar fi un transfer extraordinar pentru noi! Ce spui? Dacă va fi titular? Nu știu! Trebuie să muncească. Să fie serios! Nu poți să joci așa ușor în fața lui Nemec și a lui Daniel Popa. Dar mai întâi să ieie avionul spre București și după aceea să vedem ce poate să deie”.

Informația despre interesul lui Dinamo pentru Giroud a „transpirat” imediat în presa britanică. Tabloidul „The Sun” a scris că Dinamo Moscova vrea să ofere 500 de milioane de euro pentru atacant. Cei de la „The Guardian” au vorbit despre oferta de 50 de milioane a lui Dinamo Zagreb. „Echipa Dinamo Tirana, din Ungaria, îl vrea pe Giroud!”, a titrat The Mirror. 

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive