Intrată în faliment, Petrolul şi-a vândut parcul de maşini ca să plătească o parte din datorii

Rămasă fără susţinere financiară, Petrolul a intrat în insolvenţă la începutul lui 2015, pentru ca în această vară să fie declarat falimentul la gruparea din Ploieşti. Imediat, şefii echipei - în frunte cu Dan Capră, au intrat în vizorul celor de la DNA şi DIICOT. Cu această ocazie au fost descoperite nereguli financiare începând cu anul 2011, odată cu apariţia unor prime pentru victorii mai mari decât sumele prevăzute în contractele jucătorilor. De asemenea, s-au descoperit mai multe cheltuieli care nu au putut fi justificate. Într-un alt dosar, fostul patron al Petrolului, Florian Walter a fost acuzat că ar fi transferat ilegal la Ploieşti nu mai puţin de 11 jucători de la Universitatea Cluj, fosta echipă pe care a finanţat-o. 

Înglodată în datorii, Petrolul a apelat la o măsură disperată - a vândut luna trecută mai multe maşini aparţinând clubului, scriu cei de la Profit.ro. Cel mai mult s-a incasat pe un autocar Volvo, 207.000 lei. Mult prea puţin, însă, pentru ca ploieştenii să se achite de datorii către bugetul local, care în acest moment se ridică la aproximativ 20,2 milioane de lei. În total, Petrolul a avut o datorie la stat de 39 de milioane de lei! Din banii încasaţi de pe urma vânzării maşinilor, gruparea de pe "Ilie Oană" a plătit salariile restante ale angajaţilor pe luna iulie, precum şi unele cheltuieli legate de procesul de lichidare. 

Petrolul a rămas datoare către fostul antrenor Cosmin Contra, acesta având de încasat nu mai puţin de 647.247 lei. Actualul manager general al lui Dinamo, Adrian Mutu mai are de primit 305.911 lei, iar Teixeira (acum jucătorul Astrei) 511.218 lei! Pe doi în topul salariilor restante se află Toto Tamuz (418.310 lei), urmat de portarul Pecanha (233.813 lei) şi Hamza (220.218 lei). Şi Bornescu are bani de luat de la Petrolul. Actualul portar de la Voluntari are de încasat 159.000 lei. Echipa din Ploieşti joacă acum în Liga a patra. 

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi