Share

Pont Insulele Feroe – Chile, Mondial de handbal sub 21 de ani

Handbal

Cota: 2.00

Adaugat de: Marius Huţu

18 Iul 2017 01:03 1,4k 0
Logo Insulele Feroe
Logo Chile handbal
Insulele Feroe
Chile handbal
VS
16:00 18 Iulie 2017
Handbal - Campionatul Mondial de tineret U21 masculin

După o perioadă lungă de pauză, revenim cu ponturi din handbal. În așteptarea Campionatul European feminin de tineret din Slovenia (va debuta pe 27 iulie), cu echipa României la start, ne ”încălzim” cu Campionatul Mondial de tineret (sub 21 de ani) din Algeria. Iar pentru o primă analiză, propun partida dintre Insulele Feroe și Chile, din cadrul Grupei A.

Cine ar fi crezut vreodată că Insulele Feroe vor ajunge la un Campionat Mondial de handbal, fie el și de tineret? În condițiile în care România ajunge cu dificultate chiar și la acest nivel. Și totuși, micuța națiune cu aproximativ 50.000 de locuitori a realizat minunea. S-a calificat în premieră la un turneu final, după ce a câștigat o grupă din care au mai făcut parte Finlanda, Israel și Elveția, aceasta din urmă ocupând locul 9 la ultimul Campionat European! La prima vedere, am asistat poate la cea mai mare surpriză din istoria handbalului masculin, dar rezultatele înregistrate de Feroe încep să nu mai fie chiar atât de surprinzătoare. La începutul acestei veri, ”Insulele” au câștigat Challenge Cup la seniori, un fel de Campionat European al națiunilor mici din handbalul mondial.

Feroezii urmează şcoala daneză, foarte mulţi copii, după 14-15 ani, se regăsesc în academiile daneze. Interesant este faptul că peste 60 din populaţie practică handbal, au inclusiv ligă de old-boys, conform informațiilor culese de la Bogdan Burcea, antrenorul SCM Craiova (feminin), care a antrenat în trecut în campionatul I. Feroe.

Chile s-a calificat la Mondialul din Algeria, după ce a ocupat locul 3 la Campionatul Pan American de tineret, reușind să învingă Statele Unite într-un meci decisiv, după ce pierduse în grupe în fața acestora cu 31-24. Sud-amerucanii nu au jucători care să se fi școlit prin Europa, dar au pe banca tehnică același selecționer și de la seniori, Mateo Garralda, crescut în școala FC Barcelona și fost antrenor și la Știința Bacău. Tehnicianul spaniol pare a fi și singurul argument pentru Chile la acest Mondial.

Deschide cont pentru a juca pronosticul propus! Încasează un pachet de bun venit de 100% în limita a 500RON!

Pont recomandat Insulele Feroe VS Chile handbal

Pentru acest meci am selectat un pronostic oferit de Sportingbet la o cotă de 2.00. Merg pe Insulele Feroe, din mai multe considerente. În primul rând, jucătorii acestei mici națiuni joacă cu mult entuziasm. Sunt și la debutul unui turneu final și cu siguranță își doresc să iasă la rampă. Apoi, au și calitate în plus, la prima vedere. Din lot fac parte jucători crescuți inclusiv la Skjern sau Flensburg, ceea ce înseamnă ceva. Nu în ultimul rând, în tentativa de a ajunge la acest Mondial, Chile a cedat printre altele, în semifinale, cu 30-11 în fața Braziliei. De asemenea, progresul feroezilor a fost spectaculos în mai puțin de un an, de la 12-23 cu Elveția în calificările pentru Campionatul European U20 în 2016, a ajuns la 28-24 cu aceeași națiune în calificările pentru aceste Mondiale. Aceste rezultate mă determină să cred că o victorie la 6 goluri a europenilor nu este chiar atât de dificilă de obținut. Fiind totuși prima zi de competiție în Algeria, n-ar fi rău să avem și o oarecare prudență în alegerea pronosticurilor, cel puțin până luăm cu adevărat pulsul celor 24 de țări calificate la turneul final.

Pont pariuri: Handicap I. Feroe – 5.5 goluri

Incredere: 7/10

Cota: 2.00

Adaugat de: Marius Huţu

Status: Pierdut

Va fi acest pariu castigator ?

Da 1

100%

Nu 0

0%

Marius Huţu

Ponturi:

24

Castigate:

16

Pierdute:

8

Anulate:

0

Viața în afara familiei se învârte în jurul sportului. Am intrat în mass-media în 1999, în Brașov, iar după 6 ani de ”stagiatură” la Transilvania Expres și Gazeta de Transilvania, am făcut pasul la nivel central, la ProSport, publicație la care activez și azi. Din 2005 mă ocup permanent de fenomenul handbal, dar urmăresc și alte sporturi, precum baschet, tenis, volei, hochei, ciclism, fotbal, sărituri cu schiurile, biatlon, etc. În toată această perioadă am fost la nouă Campionate Mondiale și Europene de handbal, am comentat la PRO TV finala Ligii Campionilor dintre Olchim și Viborg (2010), am participat la multe alte evenimente majore. De asemenea, am fost prezent la o ediție a turneului de Grand Slam de la Roland Garros în 2014, sezonul în care Simona Halep a ajuns în finală. Am fost cooptat în echipa PariuriX din luna iulie și îmi doresc să vă ofer cât mai multe informații utile.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive

Ultimele ponturi si avancronici

FIBA Women's AfroBasket : Mali - Angola
Cota: 1.85 19 Aug 2017 21:30 0