Incredibil: în Scoția joacă la pariuri până și președinții de club!

Se pare că nimic nu-i sperie pe fotbaliștii britanici să joace la pariuri. Deși Joey Barton s-a alăturat de curând pe lista jucătorilor care și-au ratat cariera, pariurile continuă să facă parte din viața fotbaliștilor. Jucător în prima ligă la Inverness Caledonian Thistle (Caley Thistle), Lewis Horner a fost citat la audieri de către Federație de Fotbal din Scoția!

Fundașul în vârstă de 25 de ani este acuzat că a pariat pe nu mai puțin de 343 de meciuri din acest sezon, încălcând regulile federației. În urma anchetei făcută de șefii fotbalului scoțian, a ieșit la iveală faptul că Horner (Foto/captură youtube) joacă de mai bine de șase ani pe meciuri de fotbal la pariuri!

Dovezile au arătat clar faptul că în sezonul 2011 - 2012, Horner a pariat pe 12 meciuri ale echipei lui de atunci - East Stirling, care l-a împrumutat de la Hibernian. Richie Foran, actualul său antrenor de la Caley Thistle, i-a sărit în ajutor lui Horner și a cerut ca fotbalistul să fie mai degrabă ajutat să se vindece de dependența de pariuri, decât să fie pedepsit. Foran riscă până la doi ani de suspendare dacă va fi găsit vinovat. 

"Are nevoie de ajutor. Acesta nu este un băiat care joacă din când în când - el are o problemă mare cu jocurile de noroc! El a mai trectu printr-o etapă de consiliere în urmă cu câțiva ani, iar terapia a funcționat - nu a mai mai jucat la pariuri. Dar el a încetat să mai meargă la ședințele de consiliere și s-a reapucat de jocurile de noroc. A fost o mare greșeală din partea lui. El are nevoie de ajutorul nostru acum. De asemenea, federrația și liga trebuie să-l ajute! Lewis are nevoie de oameni în jurul lui care să-l ajute și asta vom face noi la club”, a declarat Richie Foran. (Foto/captură youtube)

La începutul acestui sezon, oficiali ai federației au mers din club în club pentru a le explica jucătorilor pericolul la care sunt expuși vizavi de jucatul la pariuri. ”Cei din federație au venit și au vorbit cu băieții foarte clar. Doar proștii vor mai juca acum la pariuri..Desigur, în afara celor care sunt dependenți de jocurile de noroc. Dar poate că nu ar trebui să-i pedepsim pe cei vinovați, ci să-i ajutăm să se îndrepte pe viitor”, a mai spus antrenorul lui Caley Thistle, care susține propunerea președintelui Federației de Fotbal din Scoția - de a introduce o amnistie pentru fotbaliștii prinși jucând la pariuri. 

Nu se știe dacă și președinții de club vor avea parte de clemență din partea șefilor fotbalului din Scoția. Pentru că ”boala” i-a atins și pe aceștia...Astfel, președintele echipei Annan Athletic  - Henry McClelland (Foto: newsandstar.co.uk) este acuzat că a pariat pe un număr de 4011 de meciuri de fotbal în perioada iulie 2011 - mai 2017! Dintre acestea, 430 au fost pe jocurile echipei sale!.. 

Clubul Annan Athletic, care joacă în Liga a doua din Scoția, a emis un comunicat de presă în urma acestor acuzații. ”Clubul de Fotbal Annan Athletic este de acord cu plângerea formulată de către Asociația de Fotbal Scoțiană (SFA) și va coopera pe deplin la această anchetă. Între timp, clubul îi va oferi sprijinul necesar președintelui Henry McClelland până la rezolvarea problemei”, se arată în comunicatul grupării din liga a doua scoțiană de fotbal. 

http://www.scotsman.com/sport/football/richie-foran-backs-amnesty-call-for-football-s-gamblers-1-4443637

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi