Începe Bundesliga! Cum stă Bayern, principalele adversare, cote la titlu şi unde se văd meciurile

A curs multă cerneală în această vară pe seama plecării lui Robert Lewandowski de la Bayern Munchen, Real Madrid fiind destinaţia preferată a presei internaţionale. Până la urmă, fostul adversar al României din preliminariile Mondialului din Rusia a ales să continue la campioana Germaniei. Atacantul polonez (foto: fcbayern.com) a fost foarte aproape să-i lase pe bavarezi, dar sosirea lui Niko Kovac pe bancă l-a făcut să se răzgândească.

Chiar "Lewa" a dezvăluit faptul că se putea transfera în Spania, mai ales că agentul său declarase că a sosit momentul pentru o nouă provocare în cariera fotbalistului. Într-un interviu pentru SportBild, Lewandowski a dezvăluit frustrările sale de la sfârşitul sezonului trecut - campionat în care "s-a simţit singur şi fără protecţie din partea clubului la valul de critici al presei". 

"Am avut o discuție foarte bună cu Niko. El a înțeles cum m-am simțit, iar el mi-a explicat cum doreşte să joace acum echipa. Mi-a plăcut ce am auzit și, din cauza asta, am vrut să rămân. Știu că am făcut greșeli, dar sunt şi eu om", a declarat Lewandowski, despre care directorul sportiv al lui Bayern, Hasan Salihamidzic a spus că este cel mai bun atacant din lume. "Mi-am dat seama cât de important sunt pentru Bayern și că nu mă vor lăsa să plec. Acest lucru arată nivelul și stabilitatea clubului. Inima mea este pe deplin la Bayern din nou", a mai declarat atacantul polonez. 

Dar nu doar "Lewa" este fericit că joacă la Bayern Munchen, ci şi Arjen Robben (foto: fcbayern.com). Olandezul a declarat că plecarea de la Real Madrid la Bayern a reprezentat cea mai bună decizie luată în carieră. Ajuns la 34 de ani, Robben se pregăteşte pentru un nou sezon în Bundesliga în care vrea să se impună cu bavarezii. La această casă de pariuri online, Bayern are cota 1.25 să termine pe primul loc înainte de pauza de iarnă, în vreme ce aici Lewandowski are cota 1.30 ca să câştige titlul de golgheter. 

Deschide cont și plasează pariuri pe Germania Bundesliga cu un bonus atractiv de bun venit!

Niko Kovac este omul ales de şefii lui Bayern în locul lui Jupp Heynckes, antrenorul care a făcut minuni de fiecare dată când a fost chemat în ajutor. Odată cu sosirea pe banca grupării pentru care a jucat între 2001 şi 2003, Kovac a cerut ca Serge Gnabry să nu mai fie împrumutat, în vreme ce Leon Goretzka (foto: fcbayern.com) a sosit liber de contract de la Schalke 04. În plus, bavarezii l-au cumpărat pe Alfonso Davies cu 10 milioane de euro de la Vancouver. 

Bayern îşi începe aventura în noul sezon acasă cu Hoffenheim, o echipă care le-a cam făcut zile fripte bavarezilor în ultimul timp. Campionii Germaniei au trei victorii în ultimele şase confruntări cu Hoffenheim - oaspeţii de vineri au bătut-o pe Bayern cu 2-0 sezonul trecut pe propriul teren, dar apoi au pierdut cu 2-5 returul de pe "Allianz Arena". La debutul în noul sezon, trupa lui Niko Kovac are la această casă de pariuri online cota 1.53 pentru victorie şi peste 2,5 goluri în meci. 

Campionatul trecut, Schalke, Hoffenheim şi Borussia Dortmund au tras speranţe că îi pot "deraia" pe bavarezi din drumul spre al şaselea titlu consecutiv. N-au reuşit şi, în acest sezon, vor încerca din nou să dea peste cap calculele hârtiei. 

Schalke 04

Echipa antrenată de Domenico Tedesco (foto: schalke04.de) a reprezentat cel mai mare pericol în sezonul 2017/2018 pentru Bayern Munchen. A fost cel mai bun sezon făcut de fosta echipă a lui Marica după o "secetă" de 8 ani. Anul ăsta, clubul din Gelsenkirchen va trebui să găsească resursele necesare pentru a lupta cu succes şi în Champions League, unde a ajuns în grupe pentru prima dată după trei campanii eşuate.

Lui Tedesco îi va fi foarte greu anul ăsta, în condiţiile în care i-a pierdut pe cei mai buni oameni din echipă - Goretzka (plecat la Bayern Munchen), Max Meyer (vândut la Crystal Palace) şi Thilo Kehrer - care a semnat cu PSG. Schalke i-a adus pe Omar Mascarell și Suat Serdar, Salif Sane și Mark Uth - ultimul cu o evoluţie excelentă în sezonul trecut pentru Hoffenheim (autor a 14 goluri).

Hoffenheim

Fanii lui Hoffenheim îşi vor lua adio la finalul acestui sezon de la antrenorul Julian Nagelsmann (foto: achtzehn99.de). Omul care a făcut din gruparea de pe "Rhein-Neckar-Arena" o echipă foarte respectată va deveni, vara viitoare, managerul lui RB Leipzig. Locul trei la finalul sezonului trecut, Hoffenheim va juca pentru prima oară în istoria clubului în Champions League.

Este o dovadă suplimentară a calității lui Nagelsmann (31 ani), care a reuşit să transforme radical clubul după ce l-a preluat în octombrie 2015 și a evitat retrogradarea. Cu al patrulea cel mai bun marcator din Bundesliga în sezonul trecut (Mark Uth), Nagelsmann va avea clar ca obiectiv titlul de campion - pentru o despărţirte memorabilă de clubul Hoffenheim. 

Borussia Dortmund

O rivală tradiţională a celor de la Bayern Munchen, Dortmund nu a reuşit să termine sezonul trecut mai sus de locul 4 - poziţie suficientă, însă, pentru Champions League. Peter Bosz a început pe banca Borussiei, dar olandezul nu a convins şi în locul său a fost adus Peter Stoger - care a sfârşit şi el prin a fi demis.

Dortmund îl are acum pe bancă pe Lucien Favre (foto: bvb.de) - omul dorit de Bayern Munchen înaintea lui Niko Kovac. Nice a refuzat însă să-i dea drumul lui Favre, care în Bundesliga le-a mai antrenat pe Hertha Berlin şi Borussia Monchengladbach.

Favre este un manager extrem de ambiţios, dar îi va fi teribil de greu fără Pierre-Emerick Aubameyang şi Ousmane Dembele. Fanii echipei au totuşi încredere că va fi un sezon bun, în condiţiile în care noul antrenor a reuşit să-l readucă la forma de altădată pe Marco Reus. În plus, el are în echipă jucători de top precum Christian Pulisic și nou-veniţii Axel Witsel și Thomas Delaney.

Bayer Leverkusen

Când vine vorba de fotbalul jucat în condiţii de stres şi cu o presiune fantastică din tribune, nimeni nu o face mai bine decât Leverkusen...Nu a fost altfel nici în sezonul trecut, la finalul căruia echipa antrenată de Heiko Herrlich (foto: bayer04.de) a pierdut cu "entuziasm" calificarea în Champions League la golaveraj! 

Leverkusen l-a pierdut pe Bernd Leno (plecat la Arsenal), dar majoritatea starurilor din echipă au rămas să ajute clubul şi în noul sezon. Leon Bailey, Julian Brandt și Kai Havertz sunt încă în echipă, în timp ce sosirea lui Lukas Hradecky de la Eintracht Frankfurt ar trebui să umple golul lăsat de plecarea lui Leno. Atacantul brazilian Paulinho (adus de la Vasco da Gama) şi Mitchell Weiser (fosta extremă a lui Hertha) sunt alţi doi jucători sosiţi la echipă în această vară şi care ar putea avea un cuvânt greu în campionat.

RB Leipzig

Fosta adversară a Craiovei din preliminariile Europa League numără zilele până la sosirea lui Julian Nagelsmann pe bancă, dar până atunci mai sunt multe de făcut. Ralf Rangnick (foto: dierotenbullen.de) va păstra locul cald pentru Nagelsmann după ce Ralph Hasenhuttl a părăsit clubul.

După un început bun Leipzig s-a pierdut în pluton, astfel că finalul campionatului a găsit-o pe locul 6, la nu mai puţin de 31 de puncte în spatele campioanei Bayern Munchen. În momentul de faţă există o "gaură" mare la mijlocul terenului după transferul lui Naby Keita la Liverpool. O mulțime de atacuri vor depinde şi de Timo Werner, dar şi de internaţionalul suedez Emil Forsberg. E de văzut dacă cei doi vor reuşi să regăsească forma din sezonul 2016/2017, atunci când au marcat împreună nu mai puţin de 55 de goluri în campionat.

Jurnaliştii nemţi anticipează un nou sezon de Bundesliga dominat de bavarezi (foto: fcbayern.com), care privesc cu mare încredere către al şaptelea titlu consecutiv de campioni. La casele de pariuri online legale recomandate, Bayern Munchen este mare favorită cu o cotă de 1.15, campionii Germaniei fiind urmaţi de Borussia Dortmund (6.50 - 8.00). Apoi, la diferenţă mare în spate, urmează RB Leipzig (26.00 - 35.00), Schalke 04 (34.00 - 41.00) şi Leverkusen (55.00 - 67.00).

Pariază online - primul pariu este fără risc în limita a 100RON - rambursarea se face cash, fără condiții de rulaj!

Unde se vede Bundesliga în România

Bătăliile din Bundesliga (foto: footyheadlines.com) vor putea fi urmărite din nou în România. Eurosport a renunţat în 2017 la drepturile tv şi, din cauza sumelor mari cerute de nemţi, nimeni nu a mai fost interesat de campionatul Germaniei. Puşi în situaţia de a pierde bani, proprietarii drepturilor tv pe Bundesliga au lăsat la preţ şi cumpărătorii şi-au făcut din nou apariţia. Astfel că Telekom şi DigiSport au achiziționat aceste drepturi şi vor oferi împreună meciurile din campionatul Germaniei, care debutează cu meciul dintre Bayern Munchen şi Hoffenheim. 

Meciurile din Bundesliga pot fi urmărite live video și la următoarele case de pariuri online: unibet.ro, betano.ro, netbet.ro și winmasters.com. Singura condiție este aceea de a avea un cont de pariuri cu o balanță pozitivă a acestuia (chiar și 50 de bani sunt suficienți). Unibet, Betano și Netbet au și o aplicație pentru mobil din cadrul căreia poți vedea meciurile preferate din campionatul german de pe orice telefon sau tabletă cu IOS sau Android. De asemenea, meciurile din Bundesliga se pot vedea live online şi pe laola1.tv

Pe întreaga durată a sezonului poţi accesa secțiunea ”Ponturi Fotbal Germania Bundesliga”, unde tipsterii noștri vor oferi analizele celor mai importante meciuri. Acestea vor conține informații importante precum echipe de start, jucători indisponibili, ultimele noutăți din cele două loturi, detalii despre arbitru și multe altele. Nu vor lipsi nici predicțiile și pronosticurile pe meciurile din Bundesliga. Secțiunea cuprinde și o statistică care prezintă procentajul de ponturi câștigătoare și pierzătoare în fiecare lună, pentru a ști dacă specialiștii PariuriX sunt sau nu în formă.

Deschide cont și plasează pariuri pe Germania Bundesliga cu un bonus atractiv de bun venit!

 

Te-ar mai putea interesa şi: 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi