În 2013 putea ajunge gratis la Real. Acum, nu vine nici pentru 120 mil euro!

Galacticii de la Real Madrid l-au pierdut pe Lacazette în dauna marilor rivali de la Atletico, iar acum vor să se asigure că nu o mai dau în bară în ceea ce privește transferurile. Astfel că președintele Florentino Perez le-a făcut o ofertă fabuloasă celor de la Monaco pentru noul atacant ”minune” Mbappe - nu mai puțin de 120 de milioane de euro!! Dacă cele două părți se vor înțelege, tânărul atacant de 18 ani va deveni cel mai scump fotbalist din istorie, detronându-l pe Paul Pogba - pentru care Manchester United a plătit vara trecută 105 milioane de euro. 

Numai că francezii nu vor să renunțe la Mbappe (Foto: asmonaco.com) nici pentru această sumă astronomică! Conform presei franceze, șefii lui Monaco sunt dispuși la negocieri abia la anul, după ce Leonardo Jardim va câștiga trofeul Champions League! Este noul obiectiv avut în vedere de șefii echipei din Principat după un an în care jucătorii antrenați de portughez au demonstrat că se pot bate de la egal la egal cu marile forțe ale Europei. 

Mbappe a marcat 26 de goluri în 44 de apariții în acest sezon și a ajutat-o pe Monaco să câștige titlul în Ligue 1 - al 8-lea din istoria clubului și primul după o pauză de 17 ani! ”Prioritatea noastră acum este să-i prelungim contractul lui Mbappe și să-l păstrăm aici cel puțin încă un an. În momentul de față, el nu are preț!””, a declarat vice-președintele lui AS Monaco, Vadim Vasilyev. Florentino Perez aleargă cu ”limba scoasă” acum după Mbappe, în condițiile în care Real îl putea aduce gratis în 2013!!..Este dezvăluirea șoc pe care Zidane a făcut-o la ultima conferință de presă. 

Pe șefii echipei monegasce nu i-a impresionat nici disponibilitatea celor de la Real de a renunța și la Benzema în schimbul lui Mbappe (Foto: asmonaco.com). Atacantul de 29 de ani va pleca oricum de pe ”Bernabeu” vara asta - nu mai e dorit nici de șefii Realului, dar nici de Cristiano Ronaldo - nemulțumit de faptul că Benzema s-a ”stins” și nu mai e o opțiune în atac. Chelsea, Juventus, și Paris Saint-Germain și-au manifestat interesul pentru el. 

Monaco a încheiat cu o nouă victorie sezonul în Franța - 3-2 pe terenul lui Rennes. Jucătorii lui Leonardo Jardim sărbătoriseră deja titlul după meciul cu St Etienne (2-0), alături de fani pe Stadionul ”Stade Louis II”...

 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!