Icardi e dorit de Napoli, dar atacantul nu trece peste cuvântul soţiei. Wanda Nara nu e de acord

Napoli l-a pierdut pe Higuain şi acum se grăbeşte să-i aducă înlocuitor în atac - tot un argentinian. Mauro Icardi, de la Inter, e primul pe lista şefilor lui Napoli. Numai că atacantul de 23 de ani este cam scump. 70 de milioane de euro au cerut cei de la Inter pentru Icardi! Chiar şi aşa, lui Napoli tot îi rămân bani - a luat 90 de milioane de euro de la Juventus pentru Higuain, care va câştiga 7,5 milioane de euro pe sezon la campioana Italiei. 

Afacerea stagnează însă, pentru că şefii lui Inter nu sunt hotărâţi dacă să-l vândă sau nu pe Icardi, dar şi din cauza soţiei jucătorului, Wanda Nara, care le-ar fi transmis celor de la Napoli că Icardi nu este de vânzare. Napoli îi oferă lui Icardi 6,5 milioane de euro, în care sunt incluse şi drepturile de imagine. Acum, totul depinde de Wanda, care este şi impresara fotbalistului. Conform presei din Italia, aceasta a demarat negocierile cu Inter pentru o reînnoire a contractului până în 2019.

Icardi a fost transferat de Inter acum 3 ani de la Sampdoria. În sezonul 2014 - 2015, Icardi a fost golgheter in Serie A, alături de Luca Toni - cu 22 de goluri marcate, atacantul lui Inter a fost ales în echipa anului în Italia. 

Foto: corriere.it

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi