Ibrahimovic, dorit din nou în Serie A. Două foste campioane îl vor pe starul suedez

Zlatan Ibrahimovic pare să fie în ultima vreme cheia fiecărei victorii a lui Manchester United, chiar şi atunci când nu marchează. S-a întâmplat şi la returul cu FC Rostov din optimile Europa League, meci în care starul suedez a pasat decisiv la golul marcat de Juan Mata - reuşită care a adus liniştea pe "Old Trafford" şi implicit calificarea în sferturile competiţiei. 

Nu mai puţin de 26 de goluri a reuşit Zlatan de la sosirea sa la United, dar şi şapte pase decisive - fiind de departe cel mai bun jucător al lui Jose Mourinho. Suspendat trei partide în Anglia după incidentul de la meciul cu Bournemouth, când s-a contrat dur cu Tyrone Mings, Ibrahimovic ţine primele pagini ale ziarelor de sport din Anglia cu informaţia că acesta s-ar fi înţeles cu Napoli pentru un transfer în această vară. Totul, după un interviu al lui Fabio Capello în presa din Italia, în care acesta a spus că "nu este exclus să-l vedem pe atacantul de 35 de ani jucând din nou în Serie A".

Iar numele lui Napoli a fost primul rostit de celebrul antrenor italian. Întrebat dacă este adevărat, Ibrahimovic (Foto: manutd.com) i-a driblat pe jurnalişti cu nonşalanţa cu care o face în teren cu adversarii săi...Acesta nu a exclus o eventuală mutare în Italia, dar nici nu a spus clar dacă este adevărat. "Să-mi fie dor de soarele din Napoli?..Nu se ştie niciodată. Acum sunt bine aici. Hai să aşteptăm, să vedem ce se întâmplă la vară", a spus suedezul, care a recunoscut că Fabio Capello este omul care i-a influenţat decisiv cariera, pe vremea când juca la Juve.  De asemenea, nici el şi nici agentul său Mino Raiola nu au confirmat o prelungire a contractului cu Man United, cu toate că Jose Mourinho a anunţat că şefii echipei sunt în discuţii avansate cu Ibra pentru o nouă înţelegere, de data asta pe doi ani. 

Italienii scriu că, mai nou, şi echipa la care a jucat trei sezoane - Milan, ar fi interesată să-l "repatrieze" pe Ibrahimovic. Cu Milan, suedezul a câştigat un titlu în Serie A, în 2011, şi Supercupa Italiei în acelaşi an. Massimiliano Allegri era atunci antrenorul grupării de pe "San Siro". Se pare că Ibra este dorinţa noului antrenor al echipei, Vicenzo Montella, care le-a demonstrat şefilor echipei că e în stare de lucruri mari - la cinci luni de la instalare, Montella şi-a trecut în palmares primul trofeu , Supercupa Italiei după victoria cu 4-3 la penalty-uri în faţa marilor rivali de la Juventus. 

Milan vs Genoa, în etapa 29 din Serie A

Milan are doar 15 victorii în acest sezon şi este pe locul 7, la patru puncte distanţă de ultimul loc care duce sezonul viitor în Europa League. Etapa trecută, echipa lui Montella a piedut greu, 1-2, pe terenul lui Juve, meci pe care Sosa nu l-a terminat pe teren - argentinianul a fost eliminat pe finalul meciului şi va rata meciul din această etapă cu Genoa. În afară de el, Montella nu va putea conta nici pe mijlocaşii Riccardo Montolivo şi Giacomo Bonaventura, dar şi pe Ignazio Abate şi spaniolul Suso - toţi patru accidentaţi.

Ca de fiecare dată când este pe teren, Carlos Bacca (Foto: acmilan.com) va fi principalul om de gol al Milanului, acesta marcând şi etapa trecută cu Juve. Cu 12 goluri reuşite până acum în campionat, atacantul columbian este pe locul 8 în topul golgheterilor din Italia, la 10 goluri în spatele liderului Andrea Belotti. 

Echipa lui Montella, care vine după o înfrângere, trei victorii şi un egal în ultimele cinci etape, ar putea începe în următoarea alcătuire meciul cu Genoa: Donnarumma - Zapata, Palletta, Romagnoli, De Sciglio - Poli, Bertolacci, Pasalic - Deulofeu, Ocampos, Bacca.

De partea cealaltă, antrenorul Andrea Mandorlini (Foto: Sportpictures.eu) - fostul antrenor al lui CFR Cluj, va trebui să se descurce fi fără portarul Mattia Perin, fundaşul stânga Lucas Orban, mijlocaş defensiv Miguel Veloso și extrema stângă Nikola Ninkovic - toţi accidentaţi. Aflată pe locul 16 şi cu o singură victorie în ultimele cinci etape, Genoa îşi pune toate speranţele în atacantul Giovanni Simeone. Fiul lui Diego Simeone a reușit 10 goluri în campionat până acum. 

Genoa, care a pierdut etapa trecută acasă cu 0-1 meciul cu Sampdoria, ar putea trimite în teren următorul "11": Lammana - Munoz, Burdisso, Izzo - Lazovic, Hiljemark, Ntcham, Cofie, Laxalt - Pinilla, Simeone. 

AC Milan vs Genoa, cifre, pronosticul italienilor

Din cele 23 de partide jucate până acum, echipa antrenată acum de Montella (Foto: acmilan.com) a câştigat 12, iar Genoa 6. Restul de 5 partide s-au terminat la egalitate.

Scorurile înregistrate în ultimele cinci partide directe:  

Genoa - Milano 3-0 (25 octombrie 2016)
Milan - Genoa 2-1 (14 februarie 2016)
Genoa - Milano 1-0 (27 septembrie 2015)
Milan - Genoa 1-3 (29 aprilie 2015)
Genoa - Milano 1-0 (07 decembrie 2014)

Milan este favorită la casele de pariuri recomandate de noi, echipa lui Montella având o cotă de peste 1.60. La un pariu de "peste 2,5 goluri", această casă de pariuri oferă o cotă bună. Intră aici şi vezi ce cotă are Milanul la o victorie cu 3-0, scorul cel mai des vehiculat de către jurnaliştii italieni. 

Pariază şi tu pe meciul din Serie A dintre Milan şi Genoa! 

 

Foto: Abaca/Hepta/Sportpictures

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi