Iaşiul a "patinat" mai bine: 3-1 cu Dinamo! Brănescu: "Sper ca Federaţia să pună meciuri şi de Revelion!..."

Andone avea nevoie de victorie la Iaşi în perspectiva play-off-ului, dar şi să stea în continuare liniştit pe banca lui Dinamo. N-a fost să fie şi acum e în pericol să nu-l prindă Anul Nou în "Ştefan cel Mare". Dacă nu câştigă nici joi cu Steaua în semifinalele Cupei Ligii, Andone poate să-şi facă bagajele a doua zi dimineaţa, când Negoiţă va trage linie - aşa cum a anunţat şi managerul general al lui Dinamo, Adi Mutu. 

Mă așteptam la mai mult, și terenul a fost sub orice critică, dar și ei au jucat pe același teren. Deci nu e o scuză. Din ce am văzut, ambele lovituri de la 11 metri au fost. Nu ne rămâne decât să uităm acest meci și să ne gândim la cel cu Steaua. Apoi vedem ce se întâmplă...,

---a spus Mutu

Nimic nu anunţa eşecul dinamoviştilor la Iaşi, unde s-a jucat pe un teren îngheţat bocnă! Nedelcearu a deschis scorul în minutul 6 după o respingere a lui Grahovac. Oaspeţii îşi puteau mări avantajul pe tabelă, dar Vali Lazăr a trimis pe lângă după ce a trecut ca acceleratul pe lângă Bosoi. Jucătorul Iaşiului a fost apoi decisiv - a fost faultat în careu în minutul 25 de Nedelcearu şi arbitrul Colţescu a dictat penalty. Andrei Cristea a executat perfect şi a adus egalarea pe tabelă. 

După pauză, tot echipa lui Neagoe a fost mai periculoasă, dar Creţu nu a găsit spaţiul porţii. Andrei Cristea l-a imitat apoi pe colegul său şi tabela a rămas neschimbată. Rămasă în zece din minutul 63 după eliminarea lui Busuladzic, Dinamo a încasat golul doi după o combinaţie excelentă reuşită de ieşeni, la capătul căreia Ştefănescu l-a învins cu un şut plasat, la colţul lung, pe Brănescu.

Dinamo s-a aruncat spre poarta adversă în speranţa că va reuşi egalarea, dar a fost din nou pedepsită. Trimis de doar câteva minute pe teren, Moldovan a reuşit să ajungă înaintea lui Brănescu la o minge în careu şi portarul lui Dinamo a faultat. Colţescu nu a stat pe gânduri şi a dictat din nou penalty. Vasile Gheorghe a executat cu siguranţă şi Poli Iaşi - Dinamo s-a terminat 3-1. Cu succesul obținut în fața dinamoviştilor, moldovenii au trecut de Pandurii în clasament și au urcat pe locul 10, cu 25 de puncte. Dinamo "iernează" pe locul 5, cu 32 de puncte. 

Dinamoviştii au făcut haz de necaz după înfrângerea de la Iaşi. 

Poţi să joci fotbal pe un asemenea teren? Îşi bat joc de noi. A fost patinoar. Noi am primit două goluri pe umerii a doi jucători care au aluncat. Nu se poate aşa ceva. LPF nu se gândeşte la aşa ceva? Îl mai găsim şi pe Colţescu, care la 1-1 dă eliminare că s-au îmbrâncit...Cred că un rezultat de egalitate era echitabil. Au fost greşeli numai împotriva noastră! În condiţiile astea mai vrem şi spectacol.

Toate terenurile trebuie să aibă încălzire. Dacă nu merge încălzirea, nu se joacă. Eu îl cred pe domnul Prunea că i-a dat drumul, dar nu e bună. Cred că dacă îi dă drumul nu mai e lumină în tot Copoul!..

---a declarat Andone (Foto: Sportpictures.eu)

 

Vreau să pună Federația meciuri și de Crăciun, şi de Revelion, să venim pe aici să ne rupem picioarele!...Trebuie să punem piciorul în prag, suntem tratați ca niște sclavi! Doar nu suntem în Anglia să fie terenuri. La noi e o cacealma. Noi am dat gol din noroc, a alunecat Grahovac, ghinionul lor, norocul nostru, dar nu se poate juca fotbal în condițiile astea. Și eu puteam să scot primul gol, dar am alunecat și doar am atins mingea. I-am zis lui Colţescu că sper să ies sănătos, nu mă interesează mingea lui!..,

---a spus supărat şi portarul Brănescu 

"Cu gerul nu te pui!", a fost reacţia incredibilă a Ligii Profesioniste de Fotbal. 

S-a stabilit de foarte mult timp să se joace meciuri din Liga 1 în decembrie și televiziunile au fost de acord. Am încercat să punem meciurile la altă oră în această lună de iarnă, iar televiziunile s-au opus. Din păcate, anotimpul e împotrivă noastră și chiar nu putem să-l controlăm. Cupa Ligii nu a încurcat calendarul competițional pentru Liga 1. 

Există astfel de situații în Liga 1 pentru că aceasta este situația infrastructurii sportive în România. Instalația de incălzire funcţionează până la minus 3 grade, acestea sunt specificațiile tehnice din documentele aflate la Liga Profesionistă de Fotbal. Comisia de Disciplină va stabili a cui e vina în acest caz,

---zice secretarul general al LPF, Iustin Ştefan

Antrenorul lui Poli Iaşi, Eugen Neagoe (Foto: Sportpictures.eu) i-a luat la "11 metri" pe dinamovişti la finalul partidei. 

Cred că victoria este meritată, după desfăşurarea jocului. Este adevărat că terenul nu a fost foarte bun. Dar a fost o mare diferenţă faţă de ceea ce am văzut la Târgu Mureş (nn - unde Pandurii au refuzat să mai joace după pauză!). Terenul nostru a fost mult mai bun. Dacă Dinamo câştiga, nu cred că mai discutam acum despre starea terenului. Când pierzi, cauţi scuze. Pe acelaşi teren am jucat şi noi, dar ne-am adaptat mult mai bine decât Dinamo,

---a spus şi antrenorul Iaşiului, Eugen Neagoe

 

Echipele de start:

CSM Poli Iași: Grahovac – Bosoi, Ov. Mihalache, Frăsinescu, Sato – C. Ștefănescu, V. Gheorghe, Al. Crețu, Al. Ciucur – Bole, A. Cristea. Rezerve: Caparco – Danale, M. Ciucă, I. Voicu, Mitic, Țigănașu, Ad. Moldovan.

Dinamo: Brănescu – Ceccarelli, Nedelcearu, Maric – Romera Navarro, Busuladzic, D. Nistor, M. Oliva – Hanca, D. Rotariu, V. Lazăr. Rezerve: Penedo Cano – M. Popescu, St. Filip, D. Popa, Nemec, Dudea, Tîrcoveanu.

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi