Hazard și Lukaku se pregătesc de primul recital. Mizăm pe golurile belgienilor cu Panama

În ultimii ani s-a tot vorbit de Belgia ca despre o echipă capabilă să-și treacă în cont o mare performanță. Dar doar atât, pentru că fanii belgieni încă așteaptă minunea. Echipa antrenată acum de Roberto Martinez este neînvinsă de 18 meciuri - în septembrie 2016, Spania i-a bătut pe belgieni cu 2-0. 

Până să debuteze la Cupa Mondială din Rusia, Belgia a făcut spectacol într-un amical împotriva naționalei din Costa Rica. Mertens, Lukaku (cu o dublă / foto: goal.com) și Batshuayi au marcat pentru trupa lui Martinez la capătul unui meci în care starul Eden Hazard s-a accidentat și nu a mai putut continua. În afară de asta, Vincent Kompany este și el o îndoială mare cu accidentarea sa la inghinali. 

Tânărul Dedryck Boyata a jucat în locul lui Kompany în amicalul cu Costa Rica, meci pe care Thomas Vermaelen l-a văzut din tribune din cauza unor probleme medicale. Michy Batshuayi (foto: Facebook) și Nacer Chadli au avut și ei ceva probleme, dar pe care staff-ul medical se pare că le-au rezolvat înainte de debutul la turneul final. 

La tragerea la sorți, Belgia a fost repartizată într-o grupă de foc cu Anglia, Panama și Tunisia. Jucătorii lui Roberto Martinez încep competiția din Rusia în meciul cu Panama - echipa aflată la prima participare la un turneu final mondial. Totodată, va fi prima întâlnire din istorie dinter cele două naționale. Firesc, belgienii pornesc mari favoriți în această partidă, iar jucători precum Hazard nu prea se pot ”împiedica” în fața unor fotbaliști precum cei din Panama - selecțiionată antrenată la un moment dat și de Stoichiță. 

Hazard este jucătorul ”cheie” al belgienilor - are deja 22 de goluri pentru națională și mult mai multe asisst-uri în cele 86 de apariții în națională până acum. Din acest punct de vedere, mai bine stă Romelu Lukaku. Atacantul lui Man United a bifat până acum 36 de goluri în 69 de partide jucate.

La această casă de pariuri online, Hazard (foto: goal.com) și Lukaku au cote de 3.60, respectiv 5.00 pentru deschiderea scorului, în vreme ce pentru o reușită oricând în timpul meciului cu Panama cotele sunt de 1.66 și 2.10. 

Panama evoluează, de regulă, într-o formulă cu patru fundași și un vârf împins, loc pentru care se bat Luis Tejeda, Gabriel Torres și Blas Perez. Torres a fost ultimul dintre cei trei care au înscris pentru Panama, națională care a pierdut ultima dată cu 0-1 în fața Norvegiei. Experimentații Luis Tejada (36 ani) și Blas Perez (37 ani) dețin recordul pentru naționala din Panama cu 43 de goluri marcate, dar Tejada (foto: worldsoccer.com) a ajuns la această ”bornă” jucând cu 12 meciuri mai puțin. 

O victorie cu 1-0 în deplasare cu Trinidad și Tobago, într-un amical, este singurul succes al naționalei din Panama în ultimele șapte meciuri. Ei au bifat două egaluri (1-1 cu Țara Galilor în noiembrie 2017) și cu 0-0 cu Irlanda de Nord (luna trecută), dar au pierdut apoi amicalele cu Iran, Danemarca, Elveția și Norvegia.

Înfrângerea din Elveția a fost cea mai severă (0-6) și a arătat slăbiciunile defensive echipei antrenate de Hernan Dario Gomez, în frunte cu James Penedo - portarul lui Dinamo (foto: Sportpictures.eu)

Echipe probabile: 

Belgia: Courtois - Alderweireld, Boyata, Vertonghen - Meunier, De Bruyne, Witsel, Carrasco - Mertens, Lukaku, Hazard

Panama: Penedo - Machado, Roman Torres, F. Escobar, Eric Davis - G. Gomez - Barcenas, A. Godoy, Armando Cooper, J. Rodriguez - Blas Perez

Belgia este neinvinsă în ultimele 18 partide, în vreme ce Panama a bifat o singură victorie în ultimele șapte meciuri (2D, 4L). Pe de altă parte, belgienii n-au pirmit niciun gol în patru din ultimele cinci meciuri disputate. De asemenea, Romelu Lukaku (foto: manutd.com) s-a lipit de gol în ultimele cinci partide jucate de naționala lui Roberto Martinez.

E de așteptat ca Belgia să înceapă tare Mondialul cu o victorie clară în fața debutanților din Panama. Belgienii au o linie de atac teribilă, cu Hazard și Kevin De Bruyne în spatele lui Lukaku. Iar abordarea unui turneu final mondial cu o singură victorie în șase meciuri reprezintă o mare problemă pentru cei din Panama - echipă calificată la CM cu mult noroc, în urma celei din Costa Rica, pe care belgienii au bătut-o la pas în ultimul amical. 

Belgia este o națională care iubește golul, iar din acest punct de vedere un pariu bun este pe victoria trupei lui Martinez și peste 2,5 goluri în meci, care aici are cota 1.73. Foarte tentantă este aceeași miză, dar cu peste 3,5 goluri, care are o cotă de 2.75. Pe de altă parte, la această casă de pariuri online un pariu simplu pe goluri de ”over 3,5” are cota 2.85. 

Casele de pariuri online legale din România au pregătit super-oferte cu ocazia CampionatuluI Mondial din Rusia. Poți afla și tu ultimele noutăți despre ofertele pe Mondial dacă accesezi acest articol! Nu uita să verifici zilnic acest articol, care va cuprinde toate surprizele pe care casele de pariuri online le-au pregătit cu prilejul celui mai tare eveniment sportiv al anului.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi