Hagi i-a pus gând rău lui Dică: ”Vreau să facem un meci mare și să înscriem!”

FCSB intră în play-off de pe locul 2, iar după victoria CFR-ului cu Poli Iași de ieri echipa lui Nicolae Dică e acum la cinci puncte în spatele ardelenilor. Asta face din meciul cu Viitorul unul extrem de important, iar Dică știe deja că dacă nu câștigă titlul poate să-și ia adio de la echipă. În sezonul regulat, constănțenii au câștigat cu 1-0 la Ovidiu și au cedat cu 0-2 la București.

Hagi (foto: sportpictures.eu) nu vrea să audă de o nouă înfrângere.”Regele”, care așteaptă ca jucătorii săi să înscrie pe ”Național Arena”, a stabilit deja obiectivul echipei - locul 3 la finalul acestui sezon, pentru că e greu ca Viitorul să se implice în lupta pentru titlu. "E greu să ne gândim la primele 2 locuri, locul 3 e accesibil. Sunt de acord cu sistemul play-off și play-out, dar nu și cu înjumătățirea punctelor. Vreau să facem un meci mare pe Arena Națională și trebuie neapărat să înscriem", a declarat Hagi la ultima conferință de presă. 

Dică nici nu vrea să se gândească la faptul că jucătorii săi pot pierde meciul, mai cu seamă că la echipă s-a reîntors și Denis Alibec. Atacantul de 27 de ani s-a refăcut după ultima accidentare și e anunțat titular în meciul de mâine seară. În schimb, Cristi Tănase s-a accidentat și va fi spectator. "Singurul jucător care nu poate evolua este Cristi Tănase. Restul jucătorilor sunt apți. Alibec are o săptămâna de când se pregătește cu echipa, e în program normal. O să vedem la ora jocului dacă va fi titular", a anunțat Dică. 

Antrenorul lui FCSB își ia toate măsurile de siguranță - la București vine o echipă fără o mare presiune pe umeri și capabilă să facă surpriza."Întâlnim campioana României, o echipă pe care o cunosc foarte bine. Trebuie să fim concentraţi pentru a câştiga meciul. Eu mă gândesc doar să câştigăm jocul, nu mă gândesc la ce vom face dacă vom pierde. Mâine este primul dintre cele zece meciuri pe care trebuie să le câştigăm. Cu siguranţă vom avea altă atitudine faţă de jocul de la Sibiu. Vor fi alţi jucători pe teren, pentru că jucăm în play-off, jucăm pentru câştigarea campionatului", a mai spus antrenorul lui FCSB, care se teme de Ianis Hagi. 

"În acest moment, Ianis joacă bine. Se vede un progres faţă de când a plecat în Italia, din ce am văzut cred că va ajunge un fotbalist important al României. Sper să nu ne pună mari probleme în jocul de mâine seară", a mai spus Dică, luat la țintă de Dan Petrescu (foto: sportpictures.eu) la finalul meciului de la Cluj. 

Trimis în tribune, ”Bursucul” va vedea derby-ul cu FCSB din tribune! Directorul sportiv al CFR-ului, Bogdan Mara s-a dezlănțuit la finalul partidei cu Poli Iași și l-a acuzat pe centralul Iulian Călin că e prieten cu Dică, cel care l-ar fi primit la antrenamente sezonul trecut pe vremea când antrena la Argeș Pitești. Antrenorul lui FCSB n-a rămas dator..."Avem o legătură, așa este. Suntem amândoi din Pitești. Asta e singură legătură. Nici nu știam cine arbitrează...Eu aflu arbitrul de la meciurile mele când ajung la stadion. Metodele astea au fost brevetate acum mulți ani...Nu mă interesează aceste acuzații", a spus Dică. 

Nici MM Stoica n-a uitat de rivalii din ”Gruia” și, mai ales, de Dan Petrescu. ”Problema este că unii chiar consideră că-și pot permite orice. Petrescu a înjurat de morți arbitrii...Că îi înjură pe jucători, e treaba lui. Nu e normal. Totul e o regie. De ce nu îl înjură pe Deac? Pentru că nu i-ar permite. Am lucrat cu Petrescu. Îl înjura pe Epaminonda pentru că știa că nu îi răspunde. Pe Maftei nu îl înjura, i-a spus că nu poate juca fotbal așa. Eu am fost suspendat o lună că m-am bucurat excesiv la un gol. Cred că cineva trebuie să ia măsuri împotriva lui. E un fost mare jucător, un antrenor de geniu, dar așa ceva nu se poate permite. Pe același Petrescu, la meciul tur, nu l-am auzit așa vehement. Pentru că punctul de pe Arena Națională l-a luat după o mare eroare de arbitraj. Rămâne de văzut dacă înjurăturile cu morți sunt trecute cu vederea...", a declarat și Mihai Stoica. 

La finalul meciului de la Cluj, Dan Petrescu (captură foto: Telekom Sport) a venit pe teren și i-a felicitat pe jucători. A fost momentul în care a izbucnit la adresa unui jucător al CFR-ului..Alexandru Păun a ratat în trei faze singur cu portarul și s-a ales cu ”porția” de nervi a antrenorului său. ”Gata!..Ai terminat-o cu mine, gata!..”, i-a strigat Petrescu lui Păun, pe care l-a și îmbrâncit. ”Eu am făcut echipa în funcţie de ce am văzut la antrenamente şi la meciul amical. Săptămâna viitoare, dacă voi simţi că el (nn - Păun) e în forma, va juca. Dacă voi simţi că alt jucător e în formă, voi băga alt jucător”, a declarat Dan Petrescu la interviuri.

Revenind la derby-ul dintre FCSB și Viitorul, trebuie să știi că agențiile de pariuri sportive au pregătit oferte extrem de interesante. Iar mai jos ai câteva exemple..

Deschide cont și pariază pe victoria celor de la FCSB în meciul cu Viitorul
Cotă 10.00 sau primești miza înapoi!

Mai multe detalii despre ofertă găseștiAICI!

 

Deschide cont și pariază pe victoria lui FCSB la o cotă mărită de 22.00!

Află mai multe amănunte deAICI!

 

Înregistrează-te și pariază pe victoria FCSB-ului și obține o super cotă de 15.00!

AICIgasești mai multe informații despre ofertă! 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!