Pandurii au renunţat la grevă. Răducan: "Cine vrea să rămână, bine, cine nu, nu!"

Sătui de promisiunile şefilor echipei, care îi amână de aproape 5 luni cu plata salariilor, jucătorii lui Petre Grigoraş au declanşat o grevă înaintea partidei cu Craiova şi au ameninţat că nu se vor prezenta la meci. Între timp, situaţia s-a mai calmat, dar au apărut alte probleme. Şefii echipei au anunţat că vor plăti datoriile, dar au decis în acelaşi timp să reducă drastic salariile jucătorilor. 

Conducerea echipei vrea să ducă salariile jucătorilor la 1000 de euro. Cine vrea, stă, cine nu, nu. Jucătorii au ales să se prezinte la meciul cu Craiova. Luni sau marţi vom avea o nouă discuţie,

---a anunţat Narcis Răducan la Digisport

Preşedintele Pandurilor a povestit în emisiunea ProSport Live că a reuşit să reducă fondul de salarii al clubului de la circa 4 milioane de euro la 2,5 milioane, dar tot nu este suficient. Rămasă cu datorii de 2 milioane de euro de pe vremea când echipa era condusă de Condescu, Pandurii au intrat în insolvenţă după ce principalul sponsor al echipei, Complexul Energetic Oltenia a anunţat că nu mai dă bani din cauza pierderilor financiare înregistrate. Preşedintele echipei, Narcis Răducan crede că jucătorii nu vor sta pe 1000 de euro la Pandurii.

Suntem foarte interesaţi de acest plan de reorganizare, dar primul contact nu a fost foarte fericit. Nu mai avem nicio sursă de venit. Dacă nu sunt bani şi nu se găsesc soluţii, vom număra pe degete punctele. E greu ca jucătorii să accepte asta. Până la iarnă sunt blocaţi, dar dacă se va ajunge la acele reduceri cu siguranţă cu toţii vor dori să plece,

---a mai spus Narcis Raducan 

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi