Golgheterul Ligii 1, Llullaku a plecat din România. Va primi un salariu fabulos în Kazahstan!

Azdren Llullaku nu va mai da goluri în Liga 1! Golgheter în România, cu 16 reuşite în 21 de etape, albanezul a semnat în această seară cu Astana. Fostul jucător al lui Gaz Metan va avea un super-salariu în Kazahstan, 40 de mii de euro pe lună! 600 de mii de euro este cota de piaţă a lui Llullaku. 

FC Astana e cea mai titrată echipă din Kazahstan şi a fost antrenată în trecut de Ioan Andone. Echipa a terminat sezonul regulat pe primul loc, cu 53 de puncte, cu şapte peste locul doi, şi se pregăteşte pentru un nou sezon în grupele Champions League. Anul trecut, Astana a strâns 4 puncte într-o grupă cu Atletico Madrid, Galatasaray şi Benfica. 

600 de mii de euro este cota de piaţă a lui Llullaku, care a fost dorit şi în Liga 1, de Steaua şi Dinamo. Albanezul a refuzat şi a ales să plece în Kazahstan pentru un salariu pe care nimeni nu i-l putea oferi în România. În momentul în care a plecat de la Mediaş, Llullaku a anunţat că are mai multe oferte şi nu prea ştie ce să aleagă. Pe lista echipelor interesate de el s-au mai aflat Sivasspor, dar şi Lech Poznan. Intrat în ultimele şase luni de contract, golgheterul Ligii 1 a profitat de o hârtie primită din partea clubului care i-a permis să semneze, gratis, cu orice club de afară. 

 

Foto: Valentin Macrea / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi