Gimnastica din America, zdruncinată din temelii: 368 de sportive au fost abuzate sexual de antrenorii lor!

O investigaţie a celor de la Indianapolis Star a scos la iveală un adevăr incredibil - sute de gimnaste din America au fost abuzate sexual în ultimii 20 de ani de către antrenorii lor! 100 de antrenori sunt vizaţi de ancheta jurnaliştilor americani, care îi acuză pe şefii gimnasticii că nu au făcut totul pentru a evita astfel de drame. Aceştia au reacţionat şi au spus că "sunt mândri de măsurile luate împotriva abuzurilor sexuale asupra copiilor de la loturile de gimnastică", sport care a intrat în atenţia ziarelor de peste Ocean cu precădere după victoriile înregistrate la Olimpiada din acest an, de la Rio.  

Sursa citată notează că sportivii nu au vorbit până acum de teama unor repercursiuni, dar şi că vor fi suspendaţi.

Unii dintre antrenorii suspectaţi că şi-au abuzat elevele au fost daţi afară de la loturi şi au primit interzis să mai intre în sălile de antrenament. Cu toţii şi-au pierdut calitatea de membri în cadrul federaţiei,

---scriu autorii articolului

Şefii federaţiei de peste Ocean sunt acuzaţi că au păstrat tăcerea în aceste cazuri, pentru a păstra curată "imaginea" gimnasticii din America!

Nimic nu este mai important pentru federaţie şi pentru toţi membrii acesteia decât siguranţa sportivilor, ceea ce necesită o supraveghere atentă din partea tuturor celor implicaţi - antrenori, părinţi, sportivi, administratori şi alţi funcţionari. Suntem întristaţi de fiecare dată când auzim că unii sportivi au suferit anumite traume de-a lungul carierei,

---au anunţat şefii gimnasticii din America


În această vară, mai multe foste gimnaste l-au acuzat pe fostul medic al lotului olimpic, Larry Nassar, că le-a molestat în timpul şedinţelor de recuperare. "Mi-a introdus degetul în vagin spunându-mi că această procedură face bine la oasele bazinului", a povestit una dintre fete în faţa judecătorilor. O altă gimnastă, Rachel Denhollinder a povestit şi ea prin ce-a trecut, când a fost citată ca martoră în proces.

El îşi poziţiona mâinile întotdeauna în aşa fel încât nu puteai să vezi ceea ce face cu adevărat. A fost foarte dificil să accept astfel de "tratamente", iar apoi am ajuns la concluzia că ceva este în neregulă cu mine,

---a declarat Rachel Denhollinder


Doctorul Nassar a fost dat afară de la lotul olimpic de gimnastică al SUA după ce pe numele lui s-au înregistrat mai multe plângeri privind comportamentul sexual al acestuia din timpul examenelor medicale asupra sportivelor de la lot. Presa americană a dezvăluit că pe numele lui Nassar (twitter.com/NBCNews) se află în total 30 de plângeri pentru agresiune sexuală! 

Oamenii din spatele marilor succese ale Nadiei, Marta şi Bela Karolyi au fost citaţi şi ei în dosarul de abuz sexual. Cei doi ar fi închis ochii la ceea ce s-a întâmplat şi au fost acuzaţi de către foste gimnaste de implementarea unui regim bazat pe abuzuri fizice şi emoţionale. Abuzurile sexuale ar fi avut loc la ferma din Texas deţinută de familia Karolyi, devenită cantonamentul lotului olimpic feminin al SUA începând din anul 2001.

 

Foto: usagym.org

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi