Gennaro Gattuso a promovat Pisa în Serie B, apoi a plecat. "Nu mă mai regăsesc aici!"

 
 

Gennaro Gattuso s-a despărţit de Pisa la fel cum o făcea pe teren ca jucător: cu năbădăi! Le-a trântit uşa în nas şefilor echipei după doar 1 an. Decizia vine după un an perfect al echipei, care a promovat în Serie B. "Despărţirea de antrenorul Gennaro Gattuso vine ca urmare a unor noi, serioase, constante și inacceptabile probleme sociale care împiedică desfăşurarea unei activităţi corecte de performanţă", se arată în comunicatul clubului.

Zdenek Zeman şi Leonardo Menichini sunt acum în discuţii cu preşedintele Pisei, Fabio Petroni, care pe 21 iulie a fost trimis în arest la domiciliu, fiind acuzat că a adus clubul în pragul falimentului. Fără bani, Pisa a reuşit în această vară aducerea unor fotbalişti mediocri, precum Scognamiglio, Longhi sau Merkel.

Gestionarea clubului, cât şi toate celelalte probleme din interiorul acestuia au depăşit limitele normalului, astfel că am decis să nu mai iau parte la aşa ceva",

a spus Gattuso

În realitate, plecarea intempestivă a lui Gattuso are şi o altă cauză - acesta şi-ar fi găsit o altă echipă, în Kazahstan, unde îl aşteaptă bani mulţi. Gattuso a plecat deja să negocieze detaliile noului său contract. Presa din Italia vehiculează câteva nume interesate de serviciile antrenorului de 38 de ani, printre care Astana şi Kairat. 4 echipe a pregătit până acum Gatusso ca antrenor: Sion, Palermo şi OFI Creta. De la toate a plecat după doar un an.

Foto: mediagol.it

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi