Gaz vs Astra se joacă azi în Cupă pe -10 grade! Hermannstadt vs FCSB, posibil să fie amânat

Gaz Metan a ales să se întărească înainte să debuteze în play-out. Ardelenii l-au convins pe Paul Pîrvulescu să revină în Liga 1 Betano la un an și jumătate după ce a plecat de la FCSB. Gazul și-a stabilit ca obiectiv prezența în prima ligă și la anul, iar pentru asta are nevoie de întăriri. Pîrvulescu (foto: sportpictures.eu) și-a reziliat contractul cu polonezii de la Wisla Plock ca să joace sub bagheta lui Cristi Pustai la Mediaș. 

Gazul este echipa la care fotbalistul, ajuns acum la 29 de ani, a debutat în fotbalul mare și care l-a propulsat la echipe precum FCSB, Viitorul, FC Voluntari, ASA Târgu Mureş și Wisla Plock. Pîrvulescu ar putea debuta în această seară în meciul din sferturile Cupei cu Astra. Meciul este programat să se joace de la 20:30, dar ultima decizia va fi cea a centralului Andrei Chivulete - pe umerii lui cade responsabilitatea disputării partidei, conform ultimei decizii a FRF. Deja meciul dintre FC Botoșani și CSM Iași a fost amânat. 

La Mediaș se va juca într-un decor ca-n povești - la ora jocului se așteaptă noi ninsori și temperaturi de până la -10 grade Celsius! Condiții care numai pentru fotbal nu sunt bune...Locul 13 la finalul sezonului regulat, Gaz Metan nu a bătut pe nimeni în retur, situație care nu s-a mai întâmplat în prima ligă din România de ani buni.

Gazul a ajuns până aici în competiție pentru că sorții i-au scos în cale echipei lui Pustai (foto: sportpictures.eu) echipe slăbuțe din Liga a doua, ca Metaloglobus sau CS Mioveni. Așa că diseară doar un accident poate face ca Astra să rateze calificarea în semifinalele Cupei. 

Hermannstadt - FCSB, în pericol să nu se joace

Steliștii nu vor să joace nici ei meciul de la Sibiu cu Hermannstadt de mâine seară. 60.000 de euro au cheltuit ardelenii pe instalația de nocturnă ca să joace meciul cu FCSB seara. Gazdele au făcut tot ce le stă în putință până acum pentru a asigura cele mai bune condiții pentru disputarea meciului. La ora jocului, meteorologii prognozează că mercurul termometrelor va coborî până la -7..-8 grade Celsius și este posibil să ningă. Vântul își va face și el simțită prezență, condiții în care gerul se va resimți cu mult mai aspru. Asta înseamnă că terenul va fi bocnă, jucătorii fiind în real pericol de accidentări grave. 

Chiar și în aceste condiții, gazdele sunt optimiste. "O să fie probabil temperaturile scăzute, dar din ce ne spun prognozele meteo, se va putea juca fotbal", a declarat Teodor Birt, președinte la Hermannstadt. Dreptate îi dă și Dan Petrescu, cel care e obișnuit cu gerurile din Rusia. ”La Amkar Perm sau Vladivostock am jucat și la minus 20 de grade. La Moscova când am fost, la fel, foarte foarte frig!", a declarat antrenorul lui CFR.  
  
MM Stoica se gândește cu groază la momentul în care jucătorii se vor echipa în vestiar. Și-a adus aminte de ”episodul” petrecut la meciul cu Sepsi din week-end.  „Când s-au descălţat jucătorii în vestiar le-au căzut degetele, s-au amestecat între ele...Noroc că şi le-a găsit Budescu pe alea de exterioare...Nu-i normal aşa ceva. Ce să facem la Sibiu? Meciurile astea sunt programate pentru spectatori şi telespectatori. Băieţii noştri trebuie să se antreneze pe - 9 grade, dar la nivelul pământului se resimte la -18 grade. În astfel de condiţii, cine să iasă  pe vremea aia pe stadion?", a spus oficialul vicecampioanei României.

Sibienii sunt gata să dea lovitura în Cupă

Gazdele de la Hermannstadt s-au pregătit ca la carte, inclusiv cu o nocturnă mobilă pentru a putea găzdui întâlnirea pe teren propriu. Antrenorul Alexandru Pelici (foto: sportpictures.eu) știe cum pot fi bătuți jucătorii lui Dică. "Să nu faci greşeli, să înscrii atunci când ai ocazia şi să ai un dram de noroc. E ceva fantastic pentru aceşti băieţi care în urmă cu doi ani jucau la sate pe lângă Sibiu să întâlnească cea mai galonată echipă din România", a declarat Pelici pentru Digisport.

Fost jucător la Unirea Alba Iulia, Târgu Mureș, Corona Brașov și Rîmnicu Vâlceam, Răzvan Dâlbea joacă la Hermannstadt din 2016 și este căpitanul echipei. Nici el nu credea să ajungă să înfrunte o echipă ca FCSB. "E un bonus pentru noi acest meci, obiectivul nostru este campionatul. Vom da însă totul pe teren, suntem convinşi că avem o şansă bună în Cupa României. Vrem să îi facem fericiţi pe suporterii sibieni care vor veni în număr mare la stadion. Va fi un meci de luptă, de angajament”, a spus și căpitanul lui Hermannstadt. 

Deschide cont și plasează un pariu 1X2 pe Hermannstadt vs FCSB!

Cotă 10.00 sau dublul mizei înapoi!

Detalii despre oferă găsești AICI!

 

Deschide cont și pariază pe victoria FCSB-ului la o cotă mărită de 20.00!

Află detalii despre ofertă de AICI!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi