Gareth Bale, şantajat cu o poză a fetiţei sale în vârstă de 4 ani!

Gareth Bale are numai necazuri. Accidentat grav zilele trecute şi păzit non-stop de poliţie după ce familia soţiei sale a fost ameninţată de traficanţi de droguri, "galacticul" lui Real Madrid s-a pomenit că este şi şantajat! Conform celor de la Libertatea, o bandă de răufăcători i-a cerut bani internaţionalului galez ca să nu publice pe reţelele de socializare o poză cu fetiţa jucătorului, Alba Violet, în vârstă de numai 4 ani, alături de o plantă de canabis! 

Bale a reclamat tentativa de șantaj, iar autoritățile au demarat o anchetă. Oamenii legii vorbesc inclusiv despre varianta ca poza „compromițătoare” să fie, de fapt, un fotomontaj, realizată special pentru a "stoarce" bani de la starul Realului. Până se va termina ancheta, familia sportivului va beneficia de pază suplimentară. Gareth Bale şi fiica sa au fost în centrul atenţiei la Euro 2016, când cei doi s-au distrat pe teren la finalul meciului câştigat de Ţara Galilor în faţa Irlandei de Nord.

Bale s-a accidentat grav în partida cu Sporting Lisabona din Liga Campionilor şi ar putea lipsi de pe teren cel puţin două luni. Presa din Spania a scris că starul Realului ar putea suferi chiar o intervenţie chirurgicală la tendonul gleznei drepte. 

Pentru Bale, problemele au apărut în acest an după ce verişoara soţiei sale a furat geanta unor traficanţi de droguri cu mai multe ceasuri de lux şi bijuterii din aur în valoare de 2 milioane de euro. Fata a dispărut fără urmă şi se crede că se ascunde într-o ţară din Asia de teama bandei de traficanţi, care au declanşat un adevărat "război" împotriva familiei soţiei lui Gareth Bale. Două maşini ale mătuşii soţiei fotbalistului au fost incendiate chiar în faţa reşedinţei familiei. Poliţia a intervenit şi a mutat întreaga familie într-o casă secretă, folosită de regulă pentru protecţia martorilor. La un moment dat s-a vorbit chiar şi de schimbarea identităţii membrilor familiei, pentru ca traficanţii să le piardă urma. 

 

Foto: walesonline.co.uk

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi