Fotbalist român, personaj-cheie în „afacerile” mafiei pariurilor din Irlanda

Ediția online a publicației „Der Spiegel” a prezentat o investigație despre cum acționează mafia pariurilor în Irlanda. Potrivit informațiilor culese de jurnaliști, implicarea unui fotbalist român în trucarea meciurilor „se vede cu ochiul liber”.

Materialul celor de la „Der Spiegel” începe cu mărturia comună a doi fani ai echipei irlandeze Athlone Town FC, Simon Miller și Paul Langley. „Ne aflam pe stadion la meciul Longford – Athlone (liga a 2-a irlandeză), la sfârșitul lunii aprilie. Era minutul 89 și Longford conducea cu 2-1. Am primit un mesaj de la un prieten care urmărea de mult timp piața pariurilor. Ne-a transmis că, până la final, gazdele vor mai înscrie un gol, deoarece cotele o luaseră razna”.

La câteva secunde după primirea mesajului, antrenorul portughez al lui Athlone, Ricardo Cravo, a făcut o mutare dubioasă: l-a trecut în centrul apărării pe mijlocașul român Dragoș Sfrijan (foto sus). În prelungiri, acesta a dat pe lângă o minge ușoară, iar Longford a făcut 3-1.

Câteva zile mai târziu, în publicația Asia Times, din Hong Kong, a apărut informația că pariurile pe meciul amintit au depășit volumul de 600.000 de dolari. UEFA a dat semnalul de alarmă în privința acestei partide, iar Federația Irlandeză de Fotbal a demarat o anchetă. Cu toate acestea, fotbaliștii care sunt bănuiți de o perioadă mai mare de timp de implicare în meciuri dubioase nu au primit nici măcar o amendă. Își văd în continuare de treabă.

„Când Sfrijan trece în apărare, este clar”

Potrivit lui Simon Miller, meciurile aranjate se desfășoară cam după același tipar: „Când mijlocașul român trece în apărare, adversarii înscriu (vezi facsimil). Mai este și portarul Igors Labuts, care gafează exact când trebuie”. Jurnaliștii germani l-au contactat pe leton, însă acesta nu a vrut să vorbească cu ei. În urmă cu ceva timp, el declarat pentru presa britanică: „Dacă eram portar de clasă mondială, jucam la Real Madrid, nu la Athlone”.

Dar cine este Dragoș Sfrijian?  În vara trecută, acesta ajungea la FC Braşov de la Foresta Suceava, însă după doar două etape, nemulţumit de faptul că Ţălnar nu l-a folosit deloc, a cerut rezilierea contractului. După despărţirea de FC Braşov, a ajuns la ACS Berceni, însă echipa ilfoveană s-a retras din campionat la mijlocul lunii noiembrie. 

La începutul lui 2017, Sfrijan a ales să plece în Irlanda, unde a semnat un contract cu divizionara secundă Athlone. „Am mers în Irlanda prin intermediul unui prieten, avînd de ales între o experienţă în necunoscut, aici, sau Liga a 2-a de la noi. Trebuia să mă hotărăsc rapid, am decis că vreau să încerc ceva nou, cu speranţa că poate e mai bine pentru mine, mai ales că în ultimii ani situaţia fotbalului nostru s-a deteriorat constant, mai ales în eşaloanele inferioare. Sincer să vă spun, nu am plecat cu gânduri sau aşteptări mari, pentru că nu ştiam exact ce o să fie acolo. Eram pregătit să mă întorc, însă totul a fost neaşteptat de bine şi am rămas aici. Condiţiile sînt bune, cazare, masă, terenuri foarte bune de antrenament, iar cele pe care jucăm sînt excelente”, a declarat mijlocașul în vârstă de 27 de ani pentru liga2.ro.

Sfrijan este cotat la 125.000 de euro pe transfermarkt.com, însă, până acum, niciun club nu a plătit o sumă de transfer pentru el, mutările realizându-se fie sub formă de împrumut, fie din postura de jucător fără contract.

Athlone Town, înfrățit cu Clinceni Town?

Fondat în urmă cu 130 de ani, Athlone Town este cel mai vechi club din liga a 2-a irlandeză. În anii ‘70, a jucat contra lui AC Milan, în Cupa UEFA. În februarie 2017, gruparea a fost preluată de firma portugheză Pré Season, despre care investigatorii cred că e controlată de impresarul Mao Xiaodong, un cunoscut membru al mafiei pariurilor din Singapore. Mao Xiaodong, zis și „Eric”, este patronul lui Anping, consorțiu care a preluat-o, în 2016, pe Academica Clinceni!

Pe 15 martie 2017, vicepreședintele clubului Academica Clinceni, Alexandru Dragomir, a fost suspendat trei luni și amendat cu 25.000 de lei pentru tentativă de trucare a unor meciuri amicale desfășurate într-un cantonament în Austria. Cazul a ajuns la Comisia de Disciplină a FRF după denunțul făcut la Comisia de Integritate a FRF de Andrei Marinescu, fostul portar al formației din Clinceni.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi