FOTB-uri, aparate de pariuri sportive care au atins câștiguri astronomice în Marea Britanie!

Dacă la noi în țară unii se plâng că sunt prea multe agenții stradale, britanicii ce să mai spună, când la ei efectiv găsești câte o casă de pariuri chiar la orice pas! Dar chiar și așa ele nu doar că reușesc să supraviețuiască, dar operatorii de care aparțin se dezvoltă într-un ritm ametțitor. Cum reușesc asta? Este simplu, pentru că profitul obținut atinge cote astronomice, și este în continuă creștere de când un nou tip de pariu a ajuns popular în Marea Britanie.

The Guardian a oferit recent câteva statistici foarte interesante. Se pare că în 2015 pariorii din Regat au pierdut nu mai puțin de 12,6 miliarde de lire, cu 1,4 miliarde mai mult ca în 2014. Această creștere a profitului a fost datorată și introducerii unor aparate numite FOBTs (fixed-odds betting terminals). Acestea sunt un fel de aparate, precum cele de păcănele, doar că oferă pariuri sportive (deși din ce știu se poate paria inclusiv pe ruletă sau alte tipuri de jocuri). Se pare că fiecare aparat a produs în medie 48,724£ într-un singur an, ceea ce cu siguranță este o sumă impresionantă. 

fotburi.jpg

Momentan se poate miza maxim 100£ / pariu prin intermediul acestor aparate, dar politicienii britanici vor ca miza maximă să fie redusă la doar 2£ / pariu. Argumentul principal este acela că persoanele dependente de pariuri sportive ajung să piardă din cauza acestor aparate sume foarte mari de bani într-un interval scurt de timp, sume pe care nu le-ar pierde dacă ar paria direct la casă sau online (deși am dubii).

În urmă cu ceva timp am prezentat o știre cu un client PaddyPower care și-a pierdut casa, slujba și familia din cauza pariurilor plasate la FOTB-uri, deși sunt de părere că ar fi ajuns în aceeași situație și dacă ar fi optat pentru un alt mod de a paria. Oricum dependența de pariuri sportive a apărut cu mult timp înainte să apară aceste aparate.

Tu ce părere ai? Dacă vor fi aduse ele și în România, vor crește și la noi încasările operatorilor de pariuri, și numărul de persoane dependente de pariuri? Eu unul am văzut deja într-un cazino Admiral un fel de aparat pe care se putea paria (dar nu arăta chiar ca cele din imaginea de mai sus). Plus că nu l-am folosit, așa că nu știu exact ce oferă acesta. Oricum probabil că nu va dura mult până când acest nou mod de a juca la pariuri se va dezvolta și va deveni popular și la noi.

Unde încep cei mai mulți pariori să joace la pariuri sportive online? Află acum!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!