Analiză și informații pentru Fjolnir v Grindavik
Avem din nou cote mari pentru nou-promovata Grindavik în prima ligă islandeză! Probabil că toată lumea așteaptă să se oprească parcursul excelent al trupei vizitatoare, timp în care adversarele ei primesc statutul de favorite. La fel se întâmplă și azi, unde Fjolnir, ultima clasată, are cota 2 pentru victorie, iar Grindavik, viceliderul, are cota 3.55. Plauzibil mai este și ca aceste cifre să se modifice până la ora disputării partidei, dat fiind că la ora redactării acestei avancronici mai sunt peste 24 de ore până la startul meciului.
Fjolnir
Formația pregătită de Agust Thor Gylfason este ultima clasată în prima ligă din Islanda. A adunat doar 9 puncte din 9 meciuri, la fel ca și Akranes, alături de care împarte cele două locuri retrogradabile. Doar două victorii a repurtat Fjolnir în acest sezon, iar ultima dintre ele datează de acum două luni, în deplasarea de la Hafnafjordur. Trei remize a înregistrat gruparea din capitala Islandei, iar de 4 ori a gustat înfrângerea. Numai două puncte a strâns Fjolnir din ultimele 5 etape, fapt care a cufundat-o în subsolul ierarhiei, în pofida unui start bun de sezon. Un detaliu surprinzător îl reprezintă faptul că gazdele au una dintre cele mai bune apărări, fiind pe locul 3 în topul echipelor cu cele mai puține goluri primite, semn că legiunea croată Dzolan-Tadejevic-Jugovic își face bine treaba. Reversul este că pe plan ofensiv Fjolnir suferă, cifra din dreptul golurilor marcate indicând doar 8, mult sub oricare dintre celelalte echipe. Runda precedentă a adus pe terenul din Reykjavik pe liderul Valur, formație care a obținut un punct muncit, în minutul 83.
Echipa probabilă: Ingason - Dzolan, Gundmundsson, Tadejevic, Siers - Ingason, Gudmundsson, Jugovic - Solberg, Ljubicic, Jonasson.
Grindavik
Oaspeții reprezintă revelația sezonului în Islanda. Venită din postura de nou-promovată, Grindavik a depășit cu mult așteptările și se află cocoțată în vârful clasamentului, la egalitate de puncte cu liderul Valur. Din cele 10 meciuri disputate până acum oaspeții au obținut 21 de puncte și au pierdut o singură dată, acum două luni, adică din etapa a treia. De 6 ori a ieșit învingătoare trupa lui Oli Stevan Floventsson, iar de 3 ori a terminat la egalitate. În ultimele 5 runde a a avut parte de 3 victorii și două remize. Etapa trecută a învins pe teren propriu pe Akureyiri, în ciuda faptului că era privită, din nou, cu șansa a doua. Golaverajul echipei este de 16-11, iar principalul marcator este Andri Bjarnason, cu 10 reușite, tot el fiind și golgheterul competiției. După ce în etapa precedentă liderul s-a împiedicat pe terenul lui Fjolnir, cu siguranță că Floventsson își va lua mai multe măsuri de precauție în ceea ce privește dificultatea acestui joc.
Echipa probabilă: Jajalo - Ingason, Bryde, Fridriksson - Hewson, Thorsteinson, Robertsson, Olafsson - Daniels, Thorarinsson, Bjarnason.

Discutii