FCSB merită titlul și îl va lua

FCSB a fost patru clase peste Viitorul în meciul din această seară, încheiat neverosimil, 1-1, după ce echipa lui Reghecampf a avut două bare, a ratat cel puțin alte patru ocazii mari de tot și i-a fost refuzat măcar un penalty!

Nu ai cum să pierzi un astfel de joc, poate doar dacă se răzbună pe tine toate ursitoarele și vrăjitoarele pământului, pentru aroganțele și păcatele ultimilor ani.

Pe de altă parte, e penibil să vorbești despre arbitraj când nu poți s-o bagi nici în poarta goală și când ratezi de câteva ori de la opt metri de poartă. Aici e vorba de mental, știu poezia, la noi nu merge cu psihologul, nu avem nevoie în campionatul ăsta sărac, de parcă un astfel de om în staff ar fi plătit cu milioane de euro, și nu cu un salariu mult mai mic dedcât al unui fotbalist. Dar nu, noi n-avem nevoie de antrenarea mentalului, deși trebuie să fii răuvoitor sau tâmpit ca să nu îți dai seama că avem nevoie.

FCSB nu poate pierde titlul, chiar și așa, cu moral sau fără moral. E fără discuție cea mai bună echipă din campionat, s-a văzut o diferență prea mare de valoare între ea și locul 2 din campionat și, bineînțeles, între ea și celelalte formații din play-off.

Mi-a plăcut jocul celor de la FCSB, mă așteptam la mai mult de la Alibec - „mai mult” însemnând gol sau goluri -, m-a dezamăgit jocul Viitorului, tactica lui Hagi, tragerile de timp de la final.

Viitorul nu va câțtiga titlul cu astfel de evoluții, jucătorii sunt obosiți și depășiți.

Dinamo și CFR nu pot lua campionatul, sunt prea departe cu trei etape înainte de final, chiar dacă teoretic mai pot. În mod normal, FCSB va câștiga meciul direct cu Dinamo, din etapa următoare.

FCSB n-a impresionat în sezonul regulat, dar în play-off nu are rival pe măsură. Din punctul meu de vedere, campionatul e decis, chiar dacă Reghecampf îl mai are de înfruntat pe marele dușman Șumudică.

În seara asta, s-a întors fotbalul cu fundul în sus, dar, în mod clar, nu poate rămâne așa.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi