Fantasy Sport. Inspiraţie sau ştiinţa de a face bani? Povestea incredibilă a unui american

Fantasy Sport Game a devenit o adevărată industrie în ultimii ani peste Ocean. Cu cât aceste tipuri de jocuri pe calculator se dezvoltă, cu atât cifra de afaceri se rotunjeşte, iar aceste preocupări devin pentru mulţi oameni un adevărat job de pe urma căruia câştigă sume importante. 

Această "industrie" a generat aproximativ 3 miliarde de dolari în 2015, implicând mai mult de 57 de milioane de participanţi din Statele Unite și Canada! Acest lucru înseamnă o dezvoltare incredibil de rapidă a acestor tipuri de jocuri. Specialiştii apreciază că nu este un lucru rău să faci sport, chiar şi din faţa calculatorului, dar că pentru asta oamenii nu trebuie să-şi rişte sănătatea pe termen lung!

Pentru Daniel Barbarisi, în vârstă de 37 de ani, jocurile pe calculator s-au dovedit a fi mult mai profitabile decât job-ul său de zi cu zi ca reporter pentru "Wall Street Journal" din Boston. Astfel că în 2015 acesta a renunţat la slujba sa pentru a se dedica noii sale pasiuni care i-a adus câştiguri nesperate - în mai puţin de jumătate de an, Barbarisi a câştigat 100 de mii de dolari! Ca reporter, câştigul său în aceeaşi perioadă era de maxim 30 de mii de dolari. 

Bărbatul a vrut să împărtăşească din experienţa sa şi altora, aşa că s-a pus pe scris o carte în care a descris cu lux de amănunte perioadele de glorie, dar şi cele de decădere.

Ca mulţi alţi bărbaţi, fostul reporter a ţinut secretă pasiunea sa chiar şi faţă de soţia lui. Şi asta după ce a început să piardă sume importante. Dar într-o zi, la o petrecere, Barbarisi a întâlnit un alt jucător înrăit. Mult mai vechi şi cu sume considerabile câştigate, după cum s-a lăudat acesta în faţa fostului reporter de ziar. Acesta din urmă a fost atât de încântat de sfaturile "profesorului" său ad-hoc, încât a decis să renunţe la jocurile de baseball şi să treacă la cele de hochei, unde concurenţa era mai puţin acerbă.

Barbarisi a studiat atent ligile existente după care a decis să intre în joc într-una în care a crezut că va deveni campion. Extrem de rapid, a început să piardă sume importante, în următoarele 7 luni el acumulând pierderi de peste 6500 de dolari pe mize de 500 şi 1000 de dolari pe zi. Descurajat, a vrut să renunţe. Dar prietenul său l-a încurajat să meargă mai departe. Iar tenacitatea şi inspiraţia sa au început să dea roade. Astfel, în următoarele 5 luni a reuşit să facă 60 de mii de dolari prin intermediul unei combinaţii de ponturi. Firesc, a început să ridice ştacheta, fostul reporter începând să parieze şi 5000 de dolari! 

Norocul i-a surîs din nou şi în scurt timp s-a calificat în trei finale, câştigând 100 de mii de euro. A rămas cu 75 de mii de dolari, pentru că a trebuit să-i returneze restul de bani unui prieten care îl împrumutase. Acum, Barbarisi s-a pus pe scris o nouă carte, care s-a vândut ca pâinea caldă peste Ocean. Fostul reporter, devenit un jucător extrem de respectabil printre gameri, şi-a propus să câştige în fiecare lună cel puţin 5000 de dolari. Deja i-a intrat în conturi în ultimul an câştiguri suplimentare de 25 de mii de dolari din jocurile de hochei! 

Acum, el încearcă să stea cât mai departe de jocurile de baseball - cele care au fost la un pas să-i aducă sfârşitul. Din curiozitate, Barbarisi şi-a mai încercat o dată norocul vara trecută. Şi a pierdut 10 mii de dolari!...A jurat că nu va mai juca niciodată baseball pe calculator, iar acum îi îndeamnă pe toţi să se îndrepte către hochei.

Dar până când îl va ţine norocul aici?..E întrebarea pe care şi-a pus-o şi fostul reporter în finalul celei de-a doua cărţi pe care a scris-o. 

 

Foto: theodysseyonline.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi