Este oficial. Simona Halep a fost desemnată cea mai bună jucătoare de tenis din lume în luna iulie!

Parcursul fenomenal al Simonei Halep din ultima vreme a readus-o pe româncă pe locul 3 mondial în clasamentul WTA. Şi asta nu este totul, pentru că Halep a fost desemnată cea mai bună jucătoare de tenis a lunii iulie într-un sondaj desfăşurat pe site-ul oficial al WTA! Ultima victorie, de la Montreal, a contat enorm în stabilirea ierarhiei. Ca şi pe teren, românca n-a avut adversare, obţinânând în respectivul sondaj 84 la sută dintre voturi. Americancele Serena Williams şi Madison Keys au "smuls" doar 9, respectiv 2 la sută din sufragii, în vreme ce britanica Johanna Konta a fost votată de numai 5 la sută dintre cei care au stabilit ierarhia lunii iulie din circuitul feminin profesionist de tenis.

Simona Halep a câştigat două turnee WTA luna trecută: turneul de la Bucureşti şi Rogers Cup, după 7-6, 6-3 în finală cu Madison Keys. La Montreal, Halep a trecut de nume mari până în finală, ca Svetlana Kuzneţova, Karolina Pliskova sau Angelique Kerber. În finala de acasă, de la Bucureşti, Simona Halep a zdrobit-o în două seturi identice, 6-0, 6-0, pe Anastasija Sevastova, din Letonia, locul 55 în clasamentul mondial WTA. 

Foto: Răzvan Păsărică / SPORT PICTURES

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi